Comoară de circa 400 de ani, descoperită la bordul unei epave din Dunăre
-
02 Noiembrie 2018 15:42
Tezaurul a fost găsit la bordul unei epave din secolul al XVIII-lea. Un tezaur constând în circa 2.000 de piese de aur și argint a fost găsit la bordul unei epave din secolul al XVIII-lea, descoperită în Dunăre de arheologi după scăderea considerabilă a nivelului apei.
„Au fost găsite aproximativ 2.000 de monede, precum și arme, lănci, ghiulele, săbii și alte spade'', a declarat Katalin Kovács, arheolog la Muzeul Ferenczy din Szentendre, în apropiere de Budapesta.
Obiectele au fost descoperite săptămâna aceasta în Erd, la sud de Budapesta, unde arheologii lucrau joi contra cronometru pentru a recupera cât mai multe dintre obiecte înainte de creșterea iminentă a nivelului apei.
Ca multe alte cursuri de apă din Europa, Dunărea este la cel mai scăzut nivel după un episod prelung de secetă. Nivelul său a scăzut la 38 centimetri în Budapesta, un record istoric ce afectează navigația fluvială.
Comoara din Erd a fost găsită la bordul unei nave comerciale a cărei naționalitate nu a fost încă stabilită, au indicat arheologii. Acesta include monede de aur și argint, printre care se află ducați și penny.
"Piesele sunt în proporție de 90% străine și datează din perioada 1630 - 1743", a precizat arheolog Balázs Nagy, subliniind că acestea au fost realizate în ''Olanda, Franța, Zurich și la Vatican''.
Ajutați de scafandri și drone, arheologii trebuie să aducă la suprafață cât mai multe dintre obiectele descoperite până când va avea loc o creștere considerabilă a apelor Dunării.
sursa: historia