Comisia Unificată de Control solicită să se monitorizeze constant posturile instalate ilegal în Zona de Securitate

  • 20 Martie 19:05
Comisia Unificată de Control solicită să se monitorizeze constant posturile instalate ilegal în Zona de Securitate Sursa Foto: Stiripesurse.md

Comisia Unificată de Control s-a întrunit astăzi, 20 martie, la Bender. În cadrul ședinței, membrii Comisiei au aprobat doi observatori militari noi în componența contingentului Forțelor de Menținere a Păcii al Republicii Moldova, anunță Biroul Politici de Reintegrare.

Potrivit sursei citate, principalul subiect al discuțiilor a fost legat de monitorizarea eliminării din Zona de Securitate a posturilor și fortificațiilor instalate abuziv în anul 2022 de către structurile de forță ale Tiraspolului. Comisia a luat act de constatările de pe teren raportate de observatorii militari din Forțele Mixte de Menținere a Păcii, precum și de răspunsurile de precizare aduse de reprezentanții regiunii transnistrene.

Prin urmare, au fost aprobate rapoartele Comandamentului Militar Întrunit începând cu 2022 și până în prezent care se refereau la posturile menționate.

În același context, prin decizia de astăzi a Comisiei Unificate de Control, Comandamentul Militar Întrunit a fost însărcinat să monitorizeze neîntrerupt cum respectă Tiraspolul angajamentul asumat în legătură cu posturile și fortificațiile și să documenteze regulamentar obstacolele în calea liberei circulații în Zona de Securitate.

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control anunță că va menține această problemă în vizor și va reacționa cu promptitudine la orice eventuală înrăutățire a situației în această privință.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Mon
9
Tue
9
Wed
11
Thu
12
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău