Comisia Juridică a aprobat un proiect de modificare a Codului electoral referitor la excluderea interdicției agitației electorale în ziua alegerilor

  • 07 Noiembrie 2018 10:58
Comisia Juridică a aprobat un proiect de modificare a Codului electoral referitor la excluderea interdicției agitației electorale în ziua alegerilor

Comisia juridică a Parlamentului a aprobat astăzi un proiect de modificare a Codului electoral care exclude interdicția agitației electorale în ziua alegerilor și în ziua precedentă alegerilor. Condiția este ca agitația să nu fie desfășurată la mai puțin de 100 de metri de secțiile de votare.

Proiectul a fost elaborat de un grup de deputați ai Partidului Democrat după ce Comisia juridică a făcut o evaluare a legislației electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi din Chișinău.

Raportul, publicat săptămâna trecută, recomandă și reglementarea serviciilor de publicitate electorală, a dezbaterilor electorale pe internet și în rețelele de socializare, precum și a unor prevederi clare pentru combaterea propagandei în spațiul online, în special prevenirea și combaterea fluxului de știri false. Deputatul PDM Sergiu Sârbu a declarat pentru Radio Chișinău că aceste chestiuni vor fi examinate deja după alegerile parlamentare din februarie 2019.

Comisia juridică a Parlamentului a examinat legislația electorală, în baza unei hotărâri a Parlamentului din 12 iulie, ca urmare a invalidării rezultatelor alegerilor din municipiul Chișinău, câștigate de liderul Platformei DA, Andrei Năstase. Alegerile au fost atunci anulate de instanța de judecată pe motiv că au fost făcute apeluri de ieșire la vot pe rețele de socializare de către concurenții electorali în ziua alegerilor.

Invalidarea scrutinului municipal a dus la suspendarea suspende finanțărilor europene pentru Republica Moldova, din cauza încălcărilor principiilor democratice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău