Comisia Europeană va aloca 154 milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane
-
30 Ianuarie 2019 16:42
Comisia Europeană a decis să aloce în 2019 aproximativ 154 milioane de euro pentru a combate bolile și infecțiile animalelor care pot fi transmise oamenilor și pentru a sprijini inspectarea zonelor afectate de dăunători, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
"Combaterea pestei porcine africane și a Xylella sunt exemplele zilnice ale acțiunilor UE în privința bolilor și a pestei, care reprezintă amenințări concrete la adresa veniturilor cetățenilor noștri și a unor sectoare economice cheie. Suma de 154 milioane de euro alocată de CE ilustrează cât de serioși suntem în această problemă. Aceste fonduri vor fi folosite de autoritățile statelor membre pentru a le ajuta să reacționeze rapid pentru a ține sub control epidemiile care ar putea avea un impact serios asupra sănătății oamenilor și a animalelor, asupra economiei și comerțului", a afirmat Vytenis Andriukaitis, comisarul european responsabil pentru sănătate și siguranța alimentară.
În domeniul sănătății animalelor, sunt alocate 141 milioane de euro pentru a sprijini implementarea celor 142 de programe aprobate pentru eradicarea, controlul și supravegherea bolilor, în special a pestei porcine africane (care reprezintă o amenințare semnificativă la adresa economiei UE) sau a bolilor care pot fi transmise de la animale la oameni, cum ar fi tuberculoza, rabia și salmoneloza.
De asemenea, UE va aloca anul acesta peste 31 milioane de euro pentru inspectarea inspectarea zonelor afectate de dăunători, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinate combaterii bacteriei Xylella fastidiosa. Bacteria poate atinge 359 de specii vegetale și nu există niciun remediu pentru însănătoșirea plantelor atinse de boală.