Comisia Europeană: Scoția va fi nevoită să aplice pentru aderarea la UE dacă va deveni independentă
-
14 Martie 2017 13:23
Uniunea Europeană a afirmat că o Scoție independentă va fi nevoită să se așeze la rând, împreună cu celelalte state care doresc să obțină statutul de membru al UE, după ce premierul scoțian a anunțat organizarea unui nou referendum privind independența, informează The Independent.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat că Scoției nu îi va fi asigurat în mod automat accesul la UE, dacă va decide să se desprindă de Marea Britanie, scrie caleaeuropeana.ro.
“Dacă se aplică doctrina Barroso? Sigur că se aplică, este evident”, a precizat Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Acesta s-a referit la fostul președinte al Executivului european, Jose Manuel Barroso, care a fixat un cadru legislativ prin care partea dintr-o țară membră UE care obține independența va fi nevoită să aplice din nou pentru statutul de membru UE.
“Comisia nu comentează aspectele care țin de ordinea internă juridică și constituțională a statelor membre”, a completat purtătorul de cuvânt.
Afirmațiile sale vin în contextul în care secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a afirmat că “statutul de membru al Alianței al unei Scoții independențe nu va fi unul automat“.
Dacă în urma referendumului Scoția va deveni un stat independent, atunci guvernul scoțian va fi nevoit să aplice pentru statutul de membru, conform articolului 49 al Tratatului Uniunii Europene.
Mai multe state și-au exprimat intenția de a se alătura blocului comunitar, Muntenegru, Serbia, Bosnia și Herțegovina fiind candidate oficiale.
Luni, premierul Scoției, Nicola Sturgeon a confirmat că dorește organizarea unui nou referendum privind independența, care va avea loc între toamna anului 2018 și primăvara anului 2019, având în vedere decizia scoțienilor de a rămâne în UE, 62% dintre ei votând în favoarea acestei opțiuni.