Comisia Europeană lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei în legătură cu reforma justiției

  • 26 Iulie 2017 14:33
Comisia Europeană lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei în legătură cu reforma justiției

Comisia Europeană lansează o acțiune juridică împotriva Poloniei cu privire la una dintre reformele controversate din sistemul său judiciar, a anunțat miercuri prim-vicepreședintele executivului comunitar Frans Timmermans.

Actul normativ, care conferă ministrului justiției puterea de a numi și destitui președinții tribunalelor de drept comun, a fost promulgat marți de către președintele polonez Andrzej Duda. Este una din cele trei legi adoptate de legislativul polonez în cadrul unei controversate reforme judiciare, criticată atât de Uniunea Europeană, cât și de opoziție, în opinia cărora va afecta independența justiției,scrie Agerpres.

Motivul pentru care executivul UE a decis să ia măsuri este faptul că noua legislație introduce vârste de pensionare diferite pentru bărbații și femeile cu funcții de judecător, ceea ce încalcă normele antidiscriminare comunitare.

Timmermans a adăugat că CE va trimite Poloniei o scrisoare de notificare oficială de îndată ce legea în cauză va fi publicată. Din momentul primirii scrisorii, autoritățile de la Varșovia vor avea la dispoziție o lună pentru a soluționa problemele semnalate.

De asemenea, Comisia Europeană a trimis Varșoviei un set de recomandări în care evidențiază pericolul pe care propunerile de reformă îl pot reprezenta pentru statul de drept în Polonia.

Frans Timmermans a precizat că, dacă Polonia decide să promoveze reforma prin care judecătorii Curții Supreme vor putea fi destituiți de către parlament, atunci Uniunea Europeană va acționa în conformitate cu articolul 7 al tratatului UE, ceea ce ar putea conduce la suspendarea dreptului de vor al Poloniei în UE.

Legea privind reforma tribunalelor de drept comun îi va permite ministrului justiției să-i numească pe judecătorii tribunalelor de drept comun fără a se consulta cu adunările generale ale judecătorilor și nici cu Consiliul Național al Magistraturii și fără a da explicații, ceea ce, potrivit opoziției poloneze, va duce la subordonarea justiției față de executiv.

Luni dimineața, președintele Duda anunțase că își va folosi dreptul de veto împotriva legii privind reforma Curții Supreme și a celei privind Consiliul Național al Magistraturii. El a explicat că refuză să-i atribuie un rol prea important procurorului general care, în Polonia, cumulează această funcție cu cea de ministru al justiției. Andrzej Duda a menționat că va prezenta personal, peste circa două luni, o nouă versiune a celor două legi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
6,07
Nori împrăștiați
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău