Comisia Europeană impune Google o amendă de 1,49 miliarde de euro pentru practici abuzive în publicitatea online

  • 20 Martie 2019 14:46
Comisia Europeană impune Google o amendă de 1,49 miliarde de euro pentru practici abuzive în publicitatea online

Comisia Europeană amendează Google cu 1,49 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari) pentru că a încălcat reglementările privind concurența în Uniunea Europeană prin practicile sale în domeniul reclamelor, transmit DPA și Reuters, citate de Agerpres.

Executivul comunitar consideră că Google a abuzat de poziția sa dominantă pe piață impunând o serie de clauze restrictive în contractele cu site-urile internet ale terților, ceea ce i­-a împiedicat pe rivalii Google să afișeze pe site-urile respective anunțuri publicitare proprii asociate cu rezultatele căutărilor.

'Astăzi, Comisia a amendat Google cu 1,49 miliarde de euro pentru utilizarea abuzivă ilegală a poziției sale dominante pe piața serviciilor de intermediere în materie de anunțuri publicitare asociate cu căutările online. Google și-a consolidat poziția dominantă în materie de anunțuri publicitare asociate cu căutările online și s-a protejat împotriva presiunii concurențiale, prin impunerea unor restricții contractuale anticoncurențiale pe site-urile internet ale terților. Acest lucru este ilegal din punctul de vedere al normelor antitrust ale Uniunii Europene. Comportamentul abuziv a durat peste zece ani și a împiedicat alte societăți să concureze pe baza meritelor și să inoveze. În același timp, acest comportament a împiedicat consumatorii să se bucure de avantajele concurenței', a declarat comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenței, Margrethe Vestager.

Prin urmare, consideră Comisia Europeană, Google a impus mai întâi o obligație de furnizare exclusivă, prin care concurenții săi erau împiedicați să plaseze orice anunțuri publicitare pe siturile cele mai importante din punct de vedere comercial. Google a introdus apoi așa-numita strategie de 'exclusivitate relaxată', menită să rezerve pentru anunțurile publicitare proprii spațiile cele mai valoroase de pe site-urile internet și să controleze performanța anunțurilor publicitare ale concurenților.

Pe parcursul celei mai mari părți din perioada respectivă, practicile Google au acoperit mai mult de jumătate din piață din punctul de vedere al cifrei de afaceri. Rivalii Google nu au fost în măsură să concureze pe baza meritelor lor, fie din cauză că le era efectiv interzis să apară pe site-urile editorilor, fie pentru că Google rezervase pentru anunțurile proprii spațiul comercial de departe cel mai valoros de pe site-urile respective, putând controla, în același timp, cum puteau apărea anunțurile concurenților, apreciază executivul comunitar.

Practicile Google constituie un abuz de poziție dominantă a Google pe piața de intermediere a publicității asociate cu căutările online prin împiedicarea concurenței pe bază de merit, susține Comisia Europeană.

Google a abuzat de această poziție dominantă pe piață, împiedicându-și rivalii să concureze pe piața de intermediere a publicității asociate cu căutările online, consideră Comisia Europeană.

Pe baza gamei largi de dovezi obținute în cursul investigației, Comisia a ajuns la concluzia că, prin comportamentul său, Google a denaturat concurența, a adus prejudicii consumatorilor și a sufocat inovarea. Concurenții Google nu au putut să dezvolte și să ofere servicii de intermediere a publicității asociate cu căutările online alternative celor oferite de Google. Drept rezultat, proprietarii site-urilor aveau opțiuni limitate de monetizare a spațiului de pe aceste site-uri și erau forțați să se bazeze aproape în exclusivitate pe Google.

Amenda aplicată de Comisie, în valoare de 1,49 miliarde de euro (1,29% din cifra de afaceri realizată de Google în 2018), ia în considerare durata și gravitatea încălcării. În conformitate cu Orientările Comisiei din 2006 privind amenzile, amenda a fost calculată pe baza valorii veniturilor obținute de Google din intermedierea publicității asociate cu căutările online în SEE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău