Comisia Europeană | Exporturile de vaccinuri vor necesita autorizație

  • 28 Ianuarie 2021 16:53
Comisia Europeană | Exporturile de vaccinuri vor necesita autorizație

Comisia Europeană va detalia vineri un mecanism prin care se va solicita atât notificarea, cât și autorizarea exporturilor de vaccinuri anti-Covid-19 din blocul comunitar, după ce producătorii de vaccinuri au diminuat livrările de doze programate pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, relatează Agerpres.

Statele UE au comandat colectiv vaccinuri prin contracte semnate de Comisia Europeană cu companiile producătoare. Dar compania AstraZeneca, al cărei vaccin ar putea fi autorizat vineri de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), a anunțat că în primul trimestru va putea livra numai 60%, apoi numai un sfert, din cantitatea de vaccin ce urma să fie furnizată blocului comunitar, din cauza unor probleme de producție și semnării tardive a contractului. S-au înregistrat deficiențe și în privința livrării vaccinului Pfizer/BioNTech, numărul dozelor livrate scăzând aproximativ la jumătate în cazul unor țări din UE.

Prin urmare, Comisia Europeană a anunțat joi că va propune ca societățile farmaceutice să-și înregistreze exporturile de vaccinuri, ca măsură de transparență. „Mâine va fi luată decizia de implementare a acestui mecanism”, a declarat joi la o conferință de presă un purtător de cuvânt al Comisiei. Atât compania britanico-suedeză AstraZeneca cât și cea americană Pfizer, asociată în producția vaccinului cu cea germană BioNTech, dețin unități de fabricație în UE.

În luna martie anul trecut, o altă decizie de acest fel a impus ca autoritățile naționale din statele membre să decidă în privința autorizării exporturilor de măști și alte materiale sanitare de protecție.

Măsura s-a aplicat timp de două luni, până la jumătatea lunii mai, dar în aprilie lista de produse vizate de această restricție a fost restrânsă. În cazul măștilor, circa un sfert din cererile de export au fost respinse.
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău