Comisia Europeană | Este nevoie de un spațiu aerian unic. Unul din patru sau cinci zboruri are întârzieri
-
12 Aprilie 2019 11:36
Unul din patru sau cinci zboruri din Europa înregistrează întârzieri, 80% dintre ele ca urmare a lipsei de capacitate, iar una dintre soluții este implementarea unui spațiu aerian unic, a declarat, vineri, Henrik Hololei, director general pentru Mobilitate și Transport în cadrul Comisiei Europene, prezent la București,România la conferința Ziua Aviației.
"Ideea unui spațiu aerian unic nu este nouă, s-a discutat despre asta timp de 15 ani, problema este că nu am reușit până acum s-o implementăm. Este foarte important să facem pași pentru a avea un spațiu unic european. În primul rând, statele membre trebuie să renunțe la fragmentarea spațiului aerian, care acum urmează granițele țărilor, iar fiecare zbor este cu circa 24 de kilometri mai lung decât ar trebui să fie. Cum este posibil să ai granițe în spațiul aerian, invizibile, și să nu ai frontiere la sol, iar un camion, de exemplu, poate călători dintr-o țară în alta?", s-a întrebat oficialul european.
Potrivit acestuia, în Europa, fiecare al patrulea sau al cincilea zbor are întârzieri.
"Este nevoie de noi capacități. În primul trimestru, traficul a crescut cu 2,5%, iar întârzierile totale sunt mai mari cu 28%. Din cauza vremii sunt doar 2% din întârzieri, iar 80% din lipsa capacității. Dumnezeu a fost foarte generos cu noi în acest an, dar dacă se răzgândește, vom avea și mai mari probleme. 80% din întârzierile din ziua de azi sunt cauzate de lipsa de capacitate, adică lipsa controlorilor de trafic aerian și poate lipsa eficienței în activitatea lor. Este un aspect pe care trebuie să îl rezolvăm", a continuat Hololei.
El a avertizat că, dacă nu se iau măsuri de urgență, problema se va agrava foarte mult în viitoarele decade.
"Pur și simplu nu este sustenabil. Aceste întârzieri nu sunt acceptabile. Acestea vor avea efecte devastatoare asupra industriei aviatice. Dacă nu o vom rezolva acum, problemele vor crește din ce în ce mai mult. În 2040, 1,5 milioane de zboruri nu vor putea avea loc din cauza restrângerilor de capacitate, iar 160 milioane de pasageri nu vor putea zbura", a arătat directorul general din cadrul Comisiei Europene.