Comisia Europeană: Cea mai gravă secetă înregistrată în Europa în „ultimii cel puțin 500 de ani''
-
23 August 2022 19:41
Seceta din Europa "pare să fie cea mai gravă înregistrată în ultimii cel puțin 500 de ani", a anunțat marți Comisia Europeană (CE), citată de DPA.
„Desigur, aceasta este doar o primă evaluare și trebuie să o confirmăm prin datele finale de la sfârșitul acestui an", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Bahrke, referindu-se la un studiu publicat luni.
Aproape jumătate din Europa este amenințată de secetă, potrivit unui raport realizat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) din cadrul CE.
Autorii raportului afirmă că, până în data de 10 august, 47% din teritoriul Europei a atins un nivel de alertă pentru secetă, în timp ce 17% dintre regiunile monitorizate se află sub incidența unei alerte de nivel maximal.
Precipitațiile scăzute și o serie de valuri de căldură care s-au manifestat începând din luna mai au afectat debitele râurilor și nivelurile apei la scară largă în Europa.
Volumele reduse de apă au avut efecte adverse și asupra sectorului energetic, atât asupra producției hidrocentralelor, cât și asupra sistemelor de răcire a centralelor electrice.
Seceta a redus substanțial randamentele culturilor agricole de vară, cele de porumb, soia și floarea soarelui fiind cele mai afectate, au precizat autorii raportului.
„Umezeala din sol și stresul vegetației sunt sever afectate", precizează raportul, care listează peste 12 țări în care riscul de secetă a crescut, inclusiv Germania, Franța și Regatul Unit. "În restul Europei, deja afectat de secetă, se mențin condiții stabile de secetă severă", au adăugat autorii cercetării.
Conform raportului, regiunile în care condițiile meteorologice se agravează cel mai mult sunt cele care au fost deja afectate de secetă în primăvara anului 2022 - de exemplu nordul Italiei, sud-estul Franței și anumite zone din Ungaria și România, transmite AGERPRES.
Oamenii de știință prognozează că vremea mai caldă și mai uscată decât normalul va continua să se manifeste cel mai probabil până în luna noiembrie în vestul regiunii euro-mediteraneene.
„Precipitațiile recente (de la jumătatea lunii august) ar putea să fi ușurat condițiile de secetă în unele regiuni ale Europei. Cu toate acestea, în anumite zone, furtunile asociate acelor precipitații au provocat pagube materiale și ar putea să fi limitat efectele benefice ale precipitațiilor", au adăugat autorii raportului.