Comisia Europeană: Atunci când Putin vorbește, ”adevărul este fals, iar falsul este adevăr”

  • 28 Octombrie 2022 17:48
Comisia Europeană: Atunci când Putin vorbește, ”adevărul este fals, iar falsul este adevăr”

Comisia Europeană a minimalizat vineri credibilitatea declarațiilor președintelui rus Vladimir Putin, potrivit căruia lumea trece prin cei mai periculoși ani de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, apreciind că, în gura lui, „adevărul este fals, iar falsul este adevăr”, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Pentru mine, discursul lui Putin nu este decât ceva ‘orwellian'”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Nabila Massrali, în cursul conferinței de presă zilnice la Comisia Europeană, în care s-a referit la faptul că în declarațiile liderului rus „ceea ce pare eronat este corect, iar ceea ce afirmă că este corect este eronat; adevărul este fals, iar falsul este adevăr”, scrie G4Media.

Nabila Massrali a răspuns astfel atunci când a fost întrebată despre discursul lui Putin de joi, la clubul de dezbateri Valdai, în care a afirmat că lumea se confruntă cu „cel mai periculos și mai imprevizibil” deceniu de la al Doilea Război Mondial.

În intervenția sa, care a durat mai bine de jumătate de oră și a continuat cu o sesiune de întrebări (ce s-a prelungit până la trei ore), liderul rus nu a făcut economie de cuvinte pentru a critica Occidentul și lumea unipolară, care ar fi luat sfârșit, în opinia sa.

„Cine seamănă vânt, culege furtună”, a avertizat el, în comentarii care urmează unor amenințări nucleare repetate în legătură cu conflictul din Ucraina.

Purtătoarea de cuvânt a SEAE a trecut în revistă „fapte” precum: „Rusia duce un război de agresiune ilegal și neprovocat împotriva Ucrainei”; „forțele armate ale Rusiei se află în spatele atrocităților grave și crimelor de război împotriva populației civile din Ucraina, a femeilor și copiilor”; Moscova „încalcă în mod flagrant dreptul internațional și Carta ONU”.

„În realitate, acțiunile Rusiei amenință pacea și securitatea, nu numai în Europa”, a afirmat ea, subliniind că „acțiunile agresive ale Rusiei vor avea consecințe grave în lume, la nivel global”.

În ceea ce privește acuzațiile Moscovei că Ucraina ar crea o așa-zisă „bombă murdară”, ea a spus că „de fapt, Rusia are un istoric al declarațiilor nefondate pentru a-și masca propriile acțiuni”.

Ca exemplu în acest sens, Nabila Massrali a evocat „afirmațiile false” ale Rusiei de la începutul acestui an, conform cărora Kievul ar dezvolta arme biologice, „într-o încercare de a-și justifica invadarea ilegală” a vecinului său.

„La fel ca în trecut, Rusia nu este capabilă acum să-și susțină acuzațiile cu niciun fel de dovezi”, a subliniat ea.

Massrali a dat clar de înțeles că „dacă nu era Rusia, nu ar fi existat acest război”.

„Și adevărul este că Rusia ar putea pune capăt acestui război astăzi. Dacă și-ar retrage toate forțele și echipamentele militare de pe întregul teritoriu al Ucrainei în interiorul frontierelor sale recunoscute internațional”, a mai subliniat reprezentanta UE.

Următorul deceniu va fi „cel mai periculos” pentru lume de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a prezis joi președintele rus Vladimir Putin, potrivit AFP . Într-o întâlnire anuală a Clubului de discuții Valdai, Putin a declarat că situația mondială actuală este „într-o oarecare măsură revoluționară”.

„Înaintea noastră este probabil cel mai periculos, imprevizibil și, în același timp, cel mai important deceniu de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus Putin.

Rusia a continuat să-și intensifice invazia în Ucraina, iar Putin și-a intensificat și retorica nucleară, suscitând temeri că ar putea desfășura o armă nucleară tactică.

Chiar dacă președintele rus a încercat să asigure joi că Rusia nu intenționează să utilizeze acest tip de armament, ci doar a reacționat la „șantajul” nuclear al liderilor occidentali, asigurărilor sale nu li s-a dat crezare, întrucât Kremlinul a mințit de prea multe ori în ultima vreme, inclusiv că nu va invada țara vecină.

Președintele american Joe Biden și-a exprimat scepticismul față de afirmațiile liderului rus, întrebând retoric „Dacă nu are nicio intenție în acest sens, de ce tot vorbește despre asta?”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:5,14 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
14
Thu
16
Fri
16
Arhivă Radio Chișinău