Comisia Europeană alocă 34 de milioane de euro pentru proiecte de integrare a migranților

  • 06 Aprilie 2025 17:55
Comisia Europeană alocă 34 de milioane de euro pentru proiecte de integrare a migranților
Sursa Foto: Digi24

Comisia Europeană a anunțat vineri o nouă cerere de oferte pentru proiecte de integrare a migranților și care vor beneficia de granturi în valoare de 34 de milioane de euro, a anunțat executivul comunitar într-un comunicat citat de agenția EFE și Agerpres.

Inițiativa, finanțată din Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare (FAMI), va subvenționa proiecte în cinci domenii, respectiv protejarea copiilor, îmbunătățirea accesului la asistență medicală, sprijinirea accesului femeilor pe piața muncii, deschiderea unor căi educaționale pentru refugiați și îmbunătățirea competențelor digitale.

Cererea de prezentare a unor oferte de participare la aceste proiecte se adresează autorităților publice, partenerilor economici și sociali, precum și organizațiilor societății civile, care vor putea înainta ofertele până pe 16 septembrie.

Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare (FAMI), prevăzut cu o finanțare de de peste 9,8 miliarde de euro în bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, are ca obiective îmbunătățirea procedurilor de gestionare a migrației și consolidarea împărțirii solidare a responsabilităților între statele membre în primirea migranților veniți clandestin din afara UE.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
18,29
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,97 m/s
Sun
22
Mon
22
Tue
23
Wed
23
Thu
21
Arhivă Radio Chișinău