Comisia Europeană a decis să înregistreze inițiativa „ReturnthePlastics” privind reciclarea sticlelor din plastic

  • 13 August 2021 14:57
Comisia Europeană a decis să înregistreze inițiativa „ReturnthePlastics” privind reciclarea sticlelor din plastic

Comisia Europeană a înregistrat o inițiativă cetățenească europeană intitulată „ReturnthePlastics: o inițiativă cetățenească de punere în aplicare a unui sistem de garanție-returnare la nivelul UE pentru reciclarea sticlelor din plastic”, potrivit unui comunicat al instituției europene, scrie caleaeuropeana.ro.

 

Organizatorii inițiativei invită Comisia să prezinte o propunere care să aibă în vedere:

  • punerea în aplicare a unui sistem de garanție-returnare la nivelul UE pentru reciclarea sticlelor din plastic;
  • încurajarea tuturor statelor membre ale UE să facă în așa fel ca supermarketurile (lanțurile de supermarketuri) care comercializează sticle din plastic să instaleze distribuitoare pentru reciclarea sticlelor din plastic după ce au fost cumpărate și utilizate de către consumator;
  • plata de către întreprinderile producătoare de sticle din plastic a unor taxe pe plastic pentru reciclare și pentru sistemul de garanție-returnare a sticlelor din plastic (în conformitate cu principiul ”poluatorul plătește”).

Organizatorii pot începe astfel colectarea semnăturilor.

Dacă, în termen de un an, inițiativa cetățenească europeană primește 1 milion de declarații de susținere din cel puțin 7 state membre, Comisia va trebui să reacționeze. Comisia ar putea decide fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, și va trebui să își argumenteze decizia.

Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona, ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru. Acest tip de inițiativă a fost lansat în mod oficial în aprilie 2012.

Condițiile de admisibilitate sunt următoarele: (1) acțiunea propusă nu trebuie să se afle în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic, (2) nu trebuie să fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și (3) nu trebuie să contravină în mod vădit valorilor Uniunii.

Până în prezent, Comisia a primit 107 de cereri de lansare a unei inițiative cetățenești europene, dintre care 82 au fost admisibile și, prin urmare, s-au calificat pentru a fi înregistrate.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Fum
Umiditate:80 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău