Comisia Europeană a decis: 129 de companii de zbor, interzise în spațiul aerian al UE din motive de siguranță

  • 30 Noiembrie 2023 17:07
Comisia Europeană a decis: 129 de companii de zbor, interzise în spațiul aerian al UE din motive de siguranță

Comisia Europeană a actualizat lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță, lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu respectă standardele internaționale de siguranță. În urma actualizării de miercuri, un număr total de 129 de companii aeriene sunt interzise în spațiul aerian al UE, compania Fly Baghdad fiind inclusă pe listă, arată comunicatul de presă al executivului european, preluat de News.ro.

Asigurarea celui mai înalt nivel de siguranță aeriană pentru europeni și pentru toți ceilalți pasageri care călătoresc se află în centrul politicii Comisiei în domeniul siguranței aviației, mai precizează sursa citată.

Motivul interzicerii companiei Fly Baghdad să efectueze zboruri în uniunea Europeană îl constituie preocupările în materie de siguranță identificate de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (AESA). Acestea au condus la decizia de a nu acorda întreprinderii Fly Baghdad o autorizație de operator dintr-o țară terță (TCO).

Actualizarea reflectă, de asemenea, decizia de a menține interdicția impusă transportatorilor aerieni certificați în Nepal, având în vedere preocupările continue în materie de siguranță identificate în timpul unei vizite de evaluare în Nepal în perioada 11-15 septembrie. Cu toate acestea, angajamentul proactiv al Autorității Aeronautice Civile din Nepal și eforturile continue de a-și consolida capacitatea de supraveghere a siguranței au fost recunoscute în mod corespunzător în cadrul reuniunii Comitetului de Siguranță Aeriană al UE, mai arată sursa menționată.

În urma actualizării, un număr total de 129 de companii aeriene sunt interzise în spațiul aerian al UE:

– 101 de companii aeriene certificate în 15 state, din cauza supravegherii inadecvate a siguranței de către autoritățile aeronautice din aceste state;

– 22 de companii aeriene certificate în Rusia, precum și 6 companii aeriene individuale din alte state, pe baza unor deficiențe grave de siguranță identificate: Air Zimbabwe (Zimbabwe), Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Suriname), Iran Aseman Airlines (Iran), Fly Baghdad (Irak) și Iraqi Airways (Irak).

– Alte două companii aeriene fac obiectul unor restricții operaționale și pot efectua zboruri spre UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Iran Air (Iran) și Air Koryo (Coreea de Nord).

Actualizarea de miercuri a Listei UE pentru siguranța aeriană este bazată pe avizul unanim al experților în domeniul siguranței aviației din statele membre, care s-au reunit la Bruxelles în perioada 14-16 noiembrie 2023 sub auspiciile Comitetului de Siguranță Aeriană al UE.

Acest comitet este prezidat de Comisia Europeană, cu sprijinul AESA. Comisia pentru transport a Parlamentului European sprijină, de asemenea, actualizarea.

Deciziile adoptate în temeiul Listei UE pentru siguranța aeriană se bazează pe standardele internaționale de siguranță și, în special, pe standardele decretate de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), mai spune comunicatul de presă al CE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău