Potrivit unui comunicat al executivului european, sprijinul public a fost aprobat în temeiul Cadrului temporar pentru ajutoarele de stat scrie caleaeuropeana.ro.
În cadrul acestei scheme, ajutorul va lua forma unor subvenții directe pentru investiții în activități productive, în limita unei sume maxime de 1 milion de euro (4934,3 RON) per beneficiar.
Schema va fi deschisă IMM-urilor care activează în sectoare afectate în mod special de epidemia de coronavirus, cum ar fi industria prelucrătoare, construcțiile, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea.
Pentru a fi eligibile, firmele trebuie să fi fost înființate în România până la 31 decembrie 2018 și să fi înregistrat profit operațional pe parcursul anului 2019. Se estimează că de această schemă vor beneficia 4.000 de companii.
Comisia a constatat că schema din România este în conformitate cu condițiile stabilite în cadrul temporar.
În special, ajutorul (i) nu va depăși 1,8 milioane EUR per beneficiar; și (ii) va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2021.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile stabilite în cadrul temporar.
Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.