Comisia Electorală Centrală îi informează pe cetățenii moldoveni din diaspora „despre noul sistem electoral”
-
19 Mai 2018 12:57
Membrii Comisiei Electorale Centrale au participat vineri, 18 mai, la un eveniment public privind informarea cetățenilor din diaspora despre noul sistem electoral. Potrivit unui comunicat al CEC evenimentul, la care au participat și reprezentanții Poliției de Frontieră, s-a desfășurat la punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni.
Oficialii au împărțit pliante și au comunicat direct cu cetățenii care pleacă în afara țării despre alegerile parlamentare, cu utilizarea sistemului electoral mixt și au fost motivați să participe activ la procesele electorale.
Activitatea a demarat la începutul lunii aprilie 2018. Pînă în prezent, au fost tipărite peste 300 de mii de pliante, dintre care jumătate au fost deja distribuite alegătorilor.
De asemenea, urmează a fi deschise puncte de informare la ambasadele și misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, iar materialele vor fi diseminate și prin intermediul organizațiilor din diasporă.
Acțiunile de informare a alegătorilor aflați peste hotare sunt organizate în cadrul unei ample Campanii de informare și educare electorală, cu genericul “Democrația contează”, inițiată de către Comisia Electorală Centrală și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral.
Amintim că noul sistem electoral de vot a fost adoptat de Parlamentul R. Moldova în iulie anul trecut, în pofida protestelor stradale, și a unor îngrijorări exprimate de Comisia de la Veneția și a unor critici din partea unor oficiali ai Uniunii Europeme. Modificarea sistemului electoral, care prevede că 51 din cei 101 deputați vor fi aleși în circumscripții uninominale, dintr-un singur tur de scrutin, care vor fi organizate inclusiv pentru cetățenii din diaspora și pentru cei din regiunea transnistreană.