Comisia Electorală Centrală are un membru nou
-
03 Decembrie 2021 12:18
Teodora Vanghelii a fost numită în funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale. Această candidatură a fost propusă de Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și a fost susținută cu votul a 83 de deputați. Tot în cadrul ședinței plenare de astăzi, Teodora Vanghelii a depus jurământul.
Teodora Vanghelii are studii de licență și masterat în drept. Potrivit CV-ului, în perioada 2019 – 2021, ea a fost consilier în cabinetul Președintelui Parlamentului. Totodată, la începutul acestui an, ea a fost numită în funcția de consultant principal în cadrul secretariatului Comisiei parlamentare administrație publică.
Comisia Electorală Centrală are nouă membri – opt desemnați de Parlament și unul de Președintele țării. Anterior, cinci membri au fost numiți în funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale, la propunerea Fracțiunii ”Partidului Acțiune și Solidaritate”, iar alți doi la propunerea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Potrivit art. 19 din Codul Electoral, în calitate de membri ai Comisiei Electorale Centrale pot fi propuse persoane care dețin cetățenia Republicii Moldova, au o reputație ireproșabilă și aptitudini pentru exercitarea activităților electorale și nu au interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică. Membrii CEC sunt inamovibili și nu pot fi membri ai partidelor sau ai altor organizații social-politice.