Comisia de la Veneția a publicat un aviz privind modificările la Codul Electoral al Moldovei

  • 09 Octombrie 2023 17:07
Comisia de la Veneția a publicat un aviz privind modificările la Codul Electoral al Moldovei

Comisia de la Veneția a publicat astăzi un aviz cu privire la modificările la Codul Electoral al Republicii Moldova și altor legi conexe privind neeligibilitatea persoanelor care fac parte din partidele politice declarate neconstituționale. Avizul a fost elaborat ca urmare a unei scrisori din 24 iulie 2023 a lui Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. Avizul comun al Comisiei de la Veneția și al Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) a fost adoptat în timpul sesiunii plenare a Comisiei de la Veneția, transmite IPN.

În avizul Comisiei se menționează că legea care prevede ineligibilitatea pentru a fi ales în prezidențiale, parlamentare și alegeri locale, timp de cinci ani, pentru membrii organului executiv al unui partid declarat neconstituțional și membri ai unui astfel de partid care dețin o funcție aleasă restrânge dreptul de a participa la alegeri. Deși această restricție poate răspunde scopului legitim de apărare a Constituției și a integrității statului democratic, restricția se aplică automat numai pe baza apartenenții de partid și a deținerii unei anumite poziții, fără a face distincție între membrii de partid care ar fi putut contribui activ la actele ilegitime atribuite partidului politic și cei care îndeplineau doar atribuții neutre sau nu cunoșteau posibile fapte ilicite comise de partid. Restricția afectează un grup mare de persoane, făcându-le responsabile colectiv pentru activitățile ilegitime ale partidului din care fac parte, lipsind astfel individualizarea și, prin urmare, garanțiile de proces echitabil. Acest lucru contravine principiului de proporționalitate.

Comisia de la Veneția și ODIHR recomandă autorităților moldovenești, în cazul în care doresc să împiedice anumiți membri ai partidelor declarate neconstituționale să dețină anumite funcții alese, să introducă criterii adecvate și o evaluare individuală eficientă care să limiteze restricții ale dreptului de a fi ales doar acelor membri și/sau aleși ai partidului ale căror activități au pus în pericol Constituția și integritatea statului democratic, prin acțiunile și expresiile lor, și/sau au urmărit activ scopurile (ilegale) ale partidelor neconstituționale. Este recomandabilă oferirea acestor persoane întreaga gamă de garanții procedurale în procesul de evaluare, inclusiv o decizie suficient de motivată și posibilitatea de a contesta limitarea drepturilor prin oferirea unei oportunități de a solicita controlul judiciar al deciziei de a le priva de dreptul de a candida la alegeri.

Implementarea acestor recomandări este esențială pentru a evita dereglarea echilibrului între scopul legitim al protecției ordinii democratice a statului și siguranța națională și necesitatea de a proteja drepturile electorale ale individului, fără a submina în mod disproporționat rol esențial jucat de toți actorii politici în asigurarea pluralismului, se mai precizează în aviz.

Unele prevederi din Codul Electoral care interzic unor persoane asociate partidelor politice declarate neconstituționale să candideze la alegeri au fost deja declarate neconstituționale de Curtea Constituțională la 3 octombrie 2023. La 4 octombrie 2023, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un nou proiect de lege care conține criterii în baza cărora se va decide neadmiterea în cursa electorală a membrilor unui partid declarat neconstituțional. Veneția Comisia și ODIHR „nu sunt în măsură să analizeze aceste amendamente în prezentul aviz”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău