Comisarul european Maros Sefcovic anunțat că vrea să intre în cursa pentru șefia Comisiei Europene
-
05 Iunie 2018 14:49
Vicepreședintele Comisiei Europene și comisar european al Uniunii energiei Maros Sefcovic (slovac) a făcut cunoscut luni că dorește să devină viitorul președinte al Comisiei Europene, potrivit site-ului Politico.eu, citat de Agerpres.
În cadrul unei reuniuni politice la Bratislava a social-democraților din cele patru țări ale Grupului de la Vișegrad (Slovacia, Republica Cehă, Ungaria și Polonia), plus Bulgaria, cehii au prezentat o propunere privind nominalizarea lui Sevcovic, a indicat un oficial al UE.
''Sunt gata să iau în calcul această propunere din partea partenerilor noștri cehi și semnalele pozitive din partea altor parteneri din regiune'', a afirmat Sevcovic pentru Politico într-o declarație scrisă. ''Cred că social-democrații europeni au mult de oferit în termeni de soluții la actualele provocări și mi-ar plăcea ca, printre alte multe lucruri, să mă concentrez pe căile de modernizare a economiei din țările noastre, pentru a o face mai curată, mai inteligentă, asigurându-ne în același timp că nimeni nu va fi lăsat în urmă'', a spus Sefcovic.
Inițiativa de luni survine cu circa un an înainte de alegerile pentru un nou parlament european și în procesul de selectare a viitorului șef al executivului comunitar.
Partidul Socialiștilor Europeni, cel de-al doilea mare grup din Parlamentul European, nu și-a stabilit încă un candidat. Cu toate acestea, grupul s-a angajat în procesul Spitzenkandidat, în cadrul căruia candidatul prezentat de către cea mai mare coaliție politică din Parlamentul European ar obține postul.
Printre alți posibili candidați socialiști se află șefa diplomației europene Federica Mogherini și fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz.