Comisar european: „Ușa este deschisă” dacă Marea Britanie dorește să se răzgândească în privința Brexit-ului

  • 28 Ianuarie 2018 16:28
Comisar european:  „Ușa este deschisă” dacă Marea Britanie dorește să se răzgândească în privința Brexit-ului

"Ușa este deschisă" dacă Marea Britanie dorește să se răzgândească asupra votului din 2016 privind ieșirea țării din Uniunea Europeană, a declarat duminică comisarul european pentru afaceri economice și financiare Pierre Moscovici, într-un interviu acordat presei franceze, relatează Reuters.

Declarațiile comisarului european au loc în contextul în care în ultimele zile a apărut ideea unui al doilea referendum în Marea Britanie.

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, unul dintre cei mai fermi susținători ai ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a declarat de curând că nu respinge ideea organizării unui al doilea referendum privind apartenența țării sale la blocul comunitar, el explicând că tabăra favorabilă Brexit-ului ar ieși din nou câștigătoare și astfel s-ar pune capăt dezbaterii.

În ultimele luni, Nigel Farage a respins constant speculațiile unor opozanți ai Brexitului, precum fostul premier laburist Tony Blair (1997-2007), potrivit cărora în cazul unui nou referendum alegătorii britanici și-ar putea schimba opinia în legătură cu oportunitatea ieșirii țării lor din UE.

Liberal-democrații și alte forțe pro-europene din Marea Britanie au cerut în mai multe rânduri un al doilea referendum, susținând că alegătorii britanici nu au știu toate implicațiile votului lor de la 23 iunie 2016.

Întrebat în legătură cu această chestiune într-un interviu acordat postului de televiziune francez C News, postului de radio Europe 1 și ziarului Les Echos, fostul ministru de finanțe francez Pierre Moscovici a declarat: "Ușa este deschisă".

"Dacă britanicii vor să se răzgândească, acest lucru ar fi binevenit", a mai spus comisarul european.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:4,63 m/s
Mon
10
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău