Începând din aprilie 2014, conflictul s-a soldat cu peste 10.000 de morți până acum: un bilanț uman pe care nimeni în Ucraina nu și l-a imaginat atunci când revolta proeuropeană din Maidan (Piața Independenței) a condus la plecarea președintelui prorus Viktor Ianukovici de la putere, scrie Agerpres.

Ulterior, Ucraina a asistat neputincioasă la anexarea de către Moscova a Peninsulei Crimeea, apoi la preluarea, la începutul lunii aprilie, de către manifestanți proruși, a unor clădiri oficiale în Donețk și Lugansk, în estul țării.

Manifestanții, care se opuneau noilor autorități proeuropene, au fost înlocuiți în scurt timp de milițiile separatiste, iar Kievul a declanșat la 13 aprilie 2014 o "operațiune antiteroristă" pentru a prelua controlul asupra zonelor rebele.

Rusia, care dezminte orice ingerință, afirmă că acesta este un conflict intern al Ucrainei, recunoscând totuși că "voluntari" ruși luptă de partea rebelilor "din proprie dorință" împotriva guvernului de la Kiev.

Acest conflict, singurul în curs de desfășurare pe continentul european, a provocat o criză gravă între Rusia și Ucraina, două țări istoric "surori", dar și la un nou Război rece între Rusia și Occident, acesta din urmă decretând o serie de sancțiuni împotriva Moscovei.

De îndată după alegerea sa în mai 2014, președintele ucrainean Petro Poroșenko promitea că recucerirea estului țării "nu va dura mai mult de două sau trei luni". "Aceasta ar trebui să dureze câteva ore", lansase el atunci.

Dar trei ani de conflict a pus în lumină incapacitatea Kievului de a recuceri teritoriile controlate de separatiști. Armata ucraineană, insuficient echipată și prost pregătită, a cunoscut mai multe înfrângeri usturătoare după succesul inițial.

În august 2014, aproape 360 de soldați au fost uciși la Ilovaisk. În ianuarie 2015, după nouă luni de lupte crâncene, aeroportul din Donețk a trecut sub controlul rebelilor, la fel și nodul de cale ferată strategică din Debalțevo în februarie același an.

Pe front diplomatic, Kievul și separatiștii au semnat în 2014 la Minsk, cu participarea Rusiei și a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), un acord destinat să aducă pacea în Donbas.

Acest acord a fost reafirmat de Kiev și rebeli în februarie 2015 în urma unei medieri franco-germane și în prezența președintelui Vladimir Putin. Supranumit "Minsk 2", el a condus la numeroase încetări ale focului, dar a fost fragilizat de confruntările care au continuat în zona liniei frontului, fiind înghețat de facto în prezent.

O succesiune de armistiții au permis, totuși, în 2016, de a reduce în mod semnificativ violențele, chiar dacă ciocniri sporadice înrăutățesc bilanțul conflictului. Astfel, confruntările din februarie s-au soldat cu 30 de morți la Avdiivka, un oraș industrial controlat de Kiev.

În afară de tragedia umană, conflictul a aruncat Ucraina într-o profundă criză economică. Într-o situație proastă și înainte de Maidan, economia ucraineană supraviețuiește sprijinului FMI, care i-a acordat în 2015 un pachet de ajutor de 17,5 miliarde de dolari.

În recesiune de doi ani, subminată de corupție, economia ucraineană trebuie, de asemenea, să facă față consecinței blocadei comerciale cu regiunile separatiste, între care la produse strategice, cum ar fi cărbunele.

Această blocadă, decisă în martie de Petro Poroșenko după blocarea de către militanți naționaliști a unor trenuri de marfă între Kiev și regiunile separatiste, a forțat Ucraina să găsească alte surse de aprovizionare cu energie decât bazinul carbonifer din est.

Kievul "nu face lucrurile mai ușoare în Est, dacă el vrea ca acesta să facă parte din nou din Ucraina", declară un diplomat occidental, sub rezerva anonimatului.

Rusia nu-și va schimba abordarea față de Ucraina, țară pe care și-ar dori-o sub influența sa, estimează experții.

"Atât timp cât guvernul actual va rămâne la putere în Rusia, va fi greu pentru el să lase să plece Ucraina', consideră Lilia Șevțova, de la Chatham House, un think-tank din Londra.