Combaterea dezinformării, discutată de Mihai Popșoi și membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul britanic

  • 22 Octombrie 14:21
Combaterea dezinformării, discutată de Mihai Popșoi și membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul britanic Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe (FAC) din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, aflați într-o vizită de documentare la Chișinău. Vizita are loc în contextul lansării unei anchete parlamentare britanice privind combaterea dezinformării.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), discuțiile s-au concentrat pe eforturile Republicii Moldova de contracarare a dezinformării și a altor forme de ingerință externă, cooperarea bilaterală în domeniul comunicării strategice și securității cibernetice, precum și pe evoluțiile procesului de integrare europeană. De asemenea, a fost abordat impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra securității regionale și necesitatea consolidării rezilienței instituționale și a colaborării în combaterea amenințărilor hibride.

„Regatul Unit este și va rămâne un partener de încredere al Republicii Moldova. Reziliența instituțiilor noastre și solidaritatea societății au fost posibile datorită sprijinului constant oferit de prietenii noștri britanici, inclusiv în consolidarea comunicării strategice și a apărării cibernetice. Succesul nostru este și succesul partenerilor noștri”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.

În cadrul întrevederii au fost evidențiate rezultatele concrete ale colaborării moldo-britanice, precum sprijinul oferit Centrului StratCom, care are un rol esențial în prevenirea și combaterea campaniilor de dezinformare. Părțile au reconfirmat angajamentul pentru aprofundarea cooperării în domeniile apărării, reformei instituționale și rezilienței societale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
18,24
Cer fragmentat
Umiditate:59 %
Vint:5,14 m/s
Thu
12
Fri
15
Sat
10
Sun
11
Mon
9
Arhivă Radio Chișinău