Codul de executare al Republicii Moldova, îmbunătățit în baza recomandărilor instituțiilor internaționale în domeniul respectării drepturilor omului

  • 28 Decembrie 2023 19:34

Legislativul a votat în a doua lectură modificări la Codul de executare, care au scopul de a îmbunătăți cadrul normativ, prin prisma recomandărilor expuse de instituțiile naționale și internaționale în domeniul respectării drepturilor omului, relatează serviciul de presă al Legislativului.

Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. El vizează atât drepturile persoanelor aflate în detenție, cât și acțiunile personalului penitenciar.

Autorii proiectul propun ca persoanele aflate în detenție să aibă întrevederi de scurtă durată online, prin intermediul aplicațiilor pentru videoconferințe.

De asemenea, în cazul întrevederilor fizice, de lungă durată, condamnatul nu va mai suporta cheltuieli financiare, cum se întâmplă în prezent. Condamnații vor avea dreptul la convorbiri telefonice din cont propriu, iar administrația penitenciarului are obligația de a instala telefoane în interiorul închisorii.

O altă prevedere a inițiativei legislative se referă la renunțarea la practica actuală de a percepe plăți pentru tratament în cazul automutilărilor, precum și sancționarea persoanelor pentru comiterea acestora. De asemenea, vor fi revizuite criteriile de separare a condamnaților și vor fi armonizate condițiile de realizare a dreptului la petiționare a persoanelor condamnate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău