Cod violet de vreme rea, în Germania. Este cea mai severă atenționare posibilă

  • 14 Ianuarie 2019 08:46
Cod violet de vreme rea, în Germania. Este cea mai severă atenționare posibilă

În Germania a fost instuită o alertă cod violet. Ce înseamnă? Un strat nou de zăpadă de până la un metru înălțime urmează să se depună. Și vântul va crea probleme. Va ajunge până la 85 de kilometri la oră. Până acum, în Alpi, a fost în vigoare un cod roșu, după ce a nins mai bine de o săptămână. Codul roșu rămâne valabil la vecinii austrieci. Acolo trei schiori au murit, în urma unei avalanșe. Până acum, în Europa, 24 de oameni și-au pierdut viața din cauza iernii.

În sudul Bavariei ninge de mai bine de o săptămână aproape fără oprire. Codul roșu s-a agravat și a devenit acum violet, cel mai sever posibil, scrie digi24. 1.100 de oameni sunt blocați într-o stațiune de schi din regiunea Allgäu, după ce o trecătoare montană a fost acoperită de o avalanșă. Echipele de salvare vor evalua riscul de a-i recupera de acolo. Dacă pericolul este prea mare, nu vor interveni.

Autoritățile bavareze au mobilizat sute de pompieri și din alte părți ale landului, unde nu sunt probleme, ca să-i trimită în zonele afectate de ninsorile abundente. Alături de ei sunt în misiune 1.700 de soldați. La altitudini mai mici, unde este mai cald, a apărut risc de inundații, deoarece zăpada a început să se topească.

Riscul de avalanșă este crescut pe crestele Alpilor. Un val de zăpadă a luat patru schiori, aflați într-o stațiunea austriacă.

Manfred Meusburger, liderul echipei de căutare: „Am primit un telefon în jur de 9 seara, privind dispariția a patru bărbați care practicau sporturi de iarnă. Grație unei aplicații pe telefon, rudele au reușit să ne spună destul de precis unde ar putea fi, așa că am mers acolo, am găsit urme ale avalanșei și am început să căutăm.”

Căutările celui de-al patrulea bărbat dispărut au fost întrerupte din cauza vremii. 

Ninsoarea a trecut Marea Mediterană, în nordul Africii. Totul e alb în Algeria și Tunisia, la altitudini mai ridicate. În Liban o furtună de zăpadă a lăsat în urmă dezastru într-o tabără de refugiați sirieni.
„Adăpostul și saltelele au fost stricate. Nu putem dormi, de patru-cinci zile suntem în această situație, nu mâncăm, nu avem ce bea, nu dormim, nu ieșim. Nu primim niciun ajutor.”

În centrul Statelor Unite ale Americii ninge puternic și viscolește. Zece state au fost afectate de furtuna de zăpadă, care a ajuns pe coasta de est, inclusiv în capitală.

Sute de zboruri au fost anulate la Washington, în timp ce șoferilor li se cere să nu circule dacă nu au mașinile echipate de iarnă. Asta pentru că s-au produs sute de accidente auto și mii de oameni rămân blocați pe șosele. Iarna grea va continua. Averizarea de ninsoare și viscol a fost prelungită, va fi în vigoare și luni.

sursa: digi24

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău