Cod roșu de caniculă sâmbătă în 19 județe din România

  • 30 Iunie 2017 10:31
Cod roșu de caniculă sâmbătă în 19 județe din România

Nouăsprezece județe și municipiul București vor fi, sâmbătă, sub avertizare cod roșu de caniculă, temperaturile în aceste zone urmând să ajungă chiar și până la 44 de grade Celsius. Meteorolologii au emis și o avertizare cod portocaliu de temperaturi ridicate pentru vineri pentru sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, dar și sudul Moldovei, unde se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-39 de grade, scrie news.ro.

Meteorolologii anunță că, vineri, valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și sudul Moldovei vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă. În aceste zone, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-39 de grade Celsius.

În Lunca Dunării, izolat, se vor înregistra chiar și 40 de grade.

Minimele din timpul nopții se vor situa în general peste 20 de grade.

De asemenea, a fost emisă și avertizare cod galben de temperaturi extreme, vineri, pentru cea mai mare parte a Transilvaniei, Banatului și Crișanei, precum și pentru nordul și centrul Moldovei, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.

Sâmbătă, între orele 10.00-21.00, temperaturile vor crește și mai mult în cea mai mare parte a țării.

Astfel, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, Vaslui și Iași, precum și în municipiul București și în zona joasă a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Neamț se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 și 41 de grade.

În sudul Olteniei și al Munteniei temperaturile vor urca spre 42-44 de grade. 

Tot sâmbătă, județele Tulcea, Constanța, Brașov, Covasna, Botoșani, cea mai mare parte a județelor Mehedinți, Gorj și Suceava, precum și nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău și vestul județelor Vrancea, Bacău și Neamț vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 și 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.

Meteorolologii au emis o avertizare cod galben de temperaturi ridicate pentru sâmbătă și pentru județele Mureș, Harghita, Sibiu, nordul județelor Mehedinți și Gorj și vestul județului Suceava. În aceste zone temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.

Agenția Națională de Meteorologie arată că, în după-amiaza zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, local în nordul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte, mai ales în Carpații Orientali,  instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se vor semnala vijelii, grindină și averse torențiale.

Duminică, în sudul țării vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade la amiază, dar spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei vor fi averse torențiale, vijelii și grindină și se vor cumula cantități importante de apă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău