Cod galben de vânt. Șoferii sunt atenționați să nu parcheze sub copaci
-
28 Iunie 11:10
În contextul codului galben de intensificări ale vântului, emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru astăzi, Primăria Chișinău atenționează șoferii să parcheze responsabil și să evite lăsarea autovehiculelor pe marginea drumurilor, pe trotuare, sub copaci uscați sau fragili, care ar putea fi doborâți de rafale. Totodată, cetățenii care nu au urgențe, sunt sfătuiți să evite utilizarea mașinii personale și să opteze pentru transportul public, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat emis de municipalitate, regiile de gospodărire a drumurilor și cele locativ-comunale sunt pregătite să intervină în caz de necesitate. Pentru a raporta eventuale probleme, locuitorii sunt rugați să contacteze Dispeceratul Central Municipal la numerele de telefon: (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04.
Sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 19:00, pe întreg teritoriul țării se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic, în rafale de până la 20 m/s. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează ploi de scurtă durată, pe arii extinse, însoțite de descărcări electrice. Maximele termice vor varia între 22 și 27 de grade.

