Coaliția de guvernare din Italia 'stârnește îngrijorarea' guvernului și industriei germane
-
24 Mai 2018 18:30
Guvernul german și-a exprimat joi îngrijorarea în legătură cu declarațiile antieuropene făcute de membri ai noii coaliții de guvernare din Italia, iar Federația Industriilor de Germania (BDI) i-a cerut Romei să respecte tratatele Uniunii Europene (UE) și regulile privind bugetul zonei euro, informează Reuters.
Președintele italian Sergio Mattarella l-a mandatat miercuri pe politicianul novice Giuseppe Conte să conducă primul guvern din Italia format din partide anti-establishment care au promis că vor schimba din temelii UE.
'Mai mult ca niciodată, Europa are nevoie de un partener italian de încredere, care, la fel ca înainte, să-și vadă locul în inima Europei, nu în securitatea dezamăgitoare a naționalismului', a declarat adjunctul ministrului de externe german Michael Roth pentru revista Der Spiegel.
Potrivit oficialului german, citat de publicația menționată, numeroase declarații făcute de membri ai noii coaliții din Italia 'stârnesc îngrijorare'.
Italia a trecut printr-o lungă perioadă de impas după alegerile neconcludente din martie. După săptămâni de negocieri infructuoase între diverse partide, Mișcarea 5 Stele (M5S) și partidul Liga au convenit în cele din urmă vinerea trecută asupra unui acord de formare a unei coaliții, promițând reducerea taxelor și creșterea consumului.
Declarațiile lui Roth au fost reluate de BDI, care i-a cerut guvernului italian să respecte acordurile UE și regulile bugetului comun al zonei euro.
'Industria germană este îngrijorată în legătură cu programul de guvernare' (din Italia), a declarat directorul general al BDI, Joachim Lang. 'Noul premier (italian) Giuseppe Conte trebuie să aducă din nou cu picioarele pe pământ partidele din coaliție. Promisiunile electorale costisitoare nu pot fi finanțate. Ele pun în pericol redresarea economică a Italiei', a atenționat el.
Lang a subliniat că producția industrială a Italiei și mai ales comerțul său extern au evoluat bine în ultimii trei ani.
Industria Italiei este a doua cea mai mare din UE după cea a Germaniei, care este de departe cel mai important partener al companiilor italiene, cu schimburi comerciale bilaterale în valoare de 120 de miliarde de euro anual, a precizat Lang.
Sursa: Agerpres