CNN: Imagini cutremurătoare. Cum sunt depozitate cadavrele într-un spital din SUA copleșit de numărul mare de decese
-
14 Aprilie 2020 12:29
Fotografii făcute de angajații din camera de gardă a Spitalului Sinai-Grace din Detroit arată cum sunt depozitate cadavrele în saloanele libere ale spitalului și puse la grămadă în interiorul unităților frigorifice aduse în parcarea spitalului.
CNN a obținut fotografiile de la un angajat din camera de urgență. Alți doi angajați confirmă că imaginile sunt o prezentare exactă a ceea ce s-a petrecut în spital, la începutul lunii aprilie, scrie digi24.
Sub protecția anonimatului, pentru a nu-și periclita locurile de muncă, angajații de la camera de gardă au povestit jurnaliștilor CNN despre situația din spital.
Cele două surse au relatat pentru CNN că cel puțin o cameră, care este de obicei folosită pentru odihnă, a fost folosită pentru depozitarea cadavrelor, asta pentru că la morgă nu se lucra noaptea și, oricum, era plină.
„Tot ce știu este că am folosit aproape toate paturile pentru pacienții, astfel încât nu a mai rămas nimic pentru cadavre”, a spus un angajat.
În una din imagini, două trupuri au fost așezate pe un pat, iar al treilea a fost pus pe un scaun, lângă pat. Toate cele trei trupuri sunt învelite în saci albi.
Ca răspuns la acest incident, spitalul a decis să comande unități frigorifice portabile, pentru a depozita cadavrele. Sâmbătă, când corespondenții CNN au fost la spital, au văzut în curte cinci unități frigorifice.
Într-o altă imagine, mai multe cadavre sunt puse unele peste altele într-o unitate frigorifică a spitalului.
Angajații spun că spitalul pur și simplu a fost copleșit de numărul mare de decese înregistrate.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Brian Taylor, a declarat pentru CNN: „Pacienții care mor la spitalul nostru sunt tratați cu respect și demnitate, rămân aici până când pot fi preluați corespunzător”. „La fel ca spitale din New York și din alte părți, am alocat resurse suplimentare pentru a sprijini gestionarea temporară a crizei provocate de COVID-19”, a mai spus Taylor.