CNAM a alocat peste șapte milioane de lei pentru primul lot de vaccin antigripal
-
27 Octombrie 2021 17:04
Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat peste șapte milioane de lei, din fondul măsurilor de profilaxie, pentru procurarea primului lot de vaccin antigripal pentru sezonul 2021-2022, anunță un comunicat de presă al instituției, citat IPN.
Lotul de 49,8 mii de doze, ajuns în țară în această săptămână, a fost recepționat la depozitul național de vaccinuri din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și va fi transportat în centrele de sănătate publică teritoriale conform planurilor existente pentru imunizarea împotriva gripei sezoniere a persoanelor din grupurile cu risc sporit de îmbolnăvire.
Vaccinul este de producție coreeană și e omologat în Republica Moldova, iar componența acestuia corespunde celei recomandate de Organizația Mondială a Sănătății pentru emisfera de nord, sezonul 2021-2022.
Potrivit contractului de achiziție, suma totală prevăzută pentru procurarea vaccinului antigripal în anul 2021 este de peste 18 milioane de lei, pentru 129 de mii de doze.