UPDATE | NOI detalii referitor la perchezițiile în „dosarul ambulanțelor”. Directorul adjunct al CNAMUP a fost reținut

  • 11 Octombrie 2019 14:43
UPDATE | NOI detalii referitor la perchezițiile în „dosarul ambulanțelor”. Directorul adjunct al CNAMUP a fost reținut

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție efectuează acțiuni de urmărire penală într-un dosar de abuz de serviciu, manifestat de persoane publice de la Centrul Național de Medicină Urgentă de Asistență Prespitalicească în cadrul organizării achizițiilor publice privind cumpărarea ambulanțelor.

UPDATE 14:30 Centrul Național Anticorupție a venit cu un comunicat în care oferă mai multe detalii referitor la perchezițiile în „dosarul ambulanțelor”.

Astfel, persoane publice, dar și reprezentanți ai unor agenți economici au fost audiați, zilele acestea, la Centrul Național Anticorupție în cadrul unei cauze, pornite pe faptul abuzului de serviciu, comis de factori de decizie de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Ei au fost citați pentru a oferi explicații pe marginea presupuselor ilegalități, admise în cadrul organizării achizițiilor publice privind cumpărarea a 69 de ambulanțe.

Mai exact, CNA și procurorii anticorupție cercetează modul în care au fost organizate licitațiile, precum și presupusa favorizare a unor agenți economici. Potrivit materialelor cauzei, factorii de decizie din cadrul CNAMUP ar fi dat prioritate unui agent economic, chiar dacă acesta nu ar fi fost eligibil pentru licitația menționată, iar după semnarea contractului nu și-ar fi onorat pe deplin obligațiunile.

Astfel, anchetatorii examinează implicarea actualului director al CNAMUP și a unuia din adjuncții săi în returnarea către agentul economic câștigător a unei sume de peste 2 milioane de lei. Acești bani ar fi constituit penalitățile, aplicate companiei pentru multiplele nereguli, admise în procesul de executare a contractului, dar care nu au mai rămas în conturi pentru că, în urma unei indicații, ar fi fost restituiți. Potrivit anchetatorilor, această sumă constituie prejudiciul cauzat statului în urma achiziționării ambulanțelor.

În urma perchezițiilor din această dimineață, operate de CNA și PA la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, dar și în alte locații, a fost reținut directorul adjunct al CNAMUP, alte persoane fiind escortate pentru audieri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău