CMC a votat fuzionarea CET-urilor cu Termocom

  • 18 Decembrie 2013 14:39
CMC a votat fuzionarea CET-urilor cu Termocom

Consiliul municipal Chișinău a aprobat, miercuri, 18 decembrie, fuzionarea Termocom-ului cu Centralele Electrice de Termificare din Chișinău.

Astfel, Republica Moldova va obține un credit în condiții avantajoase de la Banca Mondială pentru modernizarea sistemului termo-energetic din capitală. 

Fără investiții și modernizare, Termocomul nu mai poate funcționa iar ca rezultat, singurul scenariu este lichidarea Societății pe Acțiuni, a declarat în discursul său directorul instituției Mihai Cernei. 

Potrivit lui Mihai Cernei, pierderile pe sezon din cauza uzurii și a scurgerilor agentului termic, sunt de aproximativ 350 milioane lei.

Primarul Dorin Chirtoacă a îndemnat consilierii să facă abstracție de diferențele politice și să se unească în jurul proiectului care poate permite complexului termoenergetic să scape de presiunea financiară la care s-a ajuns în ultimii douăzeci de ani. Cu ajutorul unor parteneri internaționali credibili, Termocomul ar putea să intre într-un proces de eficientizare și modernizare. 

Invitat la ședință, ministrul-adjunct al Economiei, Tudor Copaci a evidențiat avantajele fuzionării celor trei instituții. 

Nemulțumiți că în urma fuziunii, Consiliul Municipal, care deține aproape 72 la sută din acțiunile Termocom, va ajunge să dețină doar 2,5 la sută din pachetul întreprinderii restructurate, consilierii comuniști n-au susținut proiectul.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău