Clonare - China s-a concentrat pe pisici, înainte de a-și îndrepta atenția spre panda
-
05 Septembrie 2019 19:50
O companie din Beijing a reușit să cloneze o pisică, o premieră în China, unde acest experiment ar putea constitui un progres științific notabil, ce ar putea să ducă în viitor la clonarea unui urs panda, simbolul mondial al speciilor amenințate cu dispariția, informează AFP, preluat de Agerpres.
La șapte luni după moartea pisicii sale, Ail, stăpânul acesteia, Huang Yu, a trăit bucuria de a-și revedea animalul preferat sub forma unui adorabil pisoi gri cu alb.
"Se aseamănă mai mult de 90%", a declarat tânărul chinez de 23 de ani, care speră că pisoiul, născut dintr-o mamă purtătoare la sfârșitul lunii iulie, va avea aceeași personalitate ca pisica de origine.
Ail este prima pisică clonată de Sinogene, o companie care a reușit deja să cloneze aproximativ 40 de câini începând din 2017.
Stăpânii de animale domestice, bulversați de moartea prietenilor lor necuvântători, sunt dispuși să plătească sume mari pentru a-i "readuce la viață": clonarea unui câine costă 380.000 de yuani (48.000 de euro), iar clonarea unei pisici costă 250.000 de yuani (32.000 de euro).
Pasiunea chinezilor pentru animale de companie a explodat în această țară în ultimele decenii, după ce a fost reprimată în epoca maoistă.
Potrivit unui raport întocmit de organizația Pet Fair Asia și de site-ul Goumin.com, cheltuielile făcute în beneficiul animalelor domestice au ajuns anul trecut în China la aproape 171 de miliarde de yuani (22 de miliarde de euro).
Clonarea unei pisici ar putea să îi ajute pe oamenii de știință să avanseze pe calea care duce spre clonarea unui panda, procedură pe care China încearcă să o perfecționeze de peste 20 de ani.
Chen Dayuan, un expert al Academiei chineze de științe, a dezvăluit luna trecută că instituția cu care lucrează intenționează să cloneze un panda folosind o pisică pe post de mamă purtătoare.
Deși ursul panda este considerabil mai mare decât o pisică la vârstă adultă, talia lor este similară la naștere, iar perioada de gestație durează între două și trei luni.
Sursa:Agerpres