Climă: Ultimii opt ani au fost cei mai călduroși înregistrați vreodată
-
10 Ianuarie 2023 16:06
Ultimii opt ani au fost cei mai călduroși înregistrați vreodată la nivel global, depășind cu peste un grad temperaturile din era preindustrială, conform raportului anual al programului european asupra schimbărilor climatice Copernicus (C3S), publicat marți, 10 ianuarie, transmite AFP, citat de Agerpres.
La nivel mondial, anul care a trecut ocupă locul al cincilea în clasamentul celor mai călduroși ani înregistrați, fiind depășit doar de anii recenți, și a fost marcat la rândul său de o serie de fenomene extreme care ilustrează consecințele încălzirii globale.
În pofida efectului de răcire al fenomenului climatic La Nina, anul 2022 a fost "cu aproximativ 1,2 grade Celsius" mai călduros comparativ cu perioada 1850-1900, înainte ca revoluția industrială să își facă simțite efectele asupra climei, potrivit C3S.
În Europa, continentul cu cea mai rapidă încălzire observată, 2022 este "al doilea cel mai călduros an", însă lunile de vară au constituit un nou record pentru întreg continentul, stabilit în mare parte în Marea Britanie și agravat de un deficit excepțional de precipitații în Spania, Franța sau Portugalia.
În aceste țări, precum și în Elveția, Croația sau Bosnia-Herțegovina, anul 2022 în ansamblul său constituie chiar un nou record absolut de căldură de la începutul măsurătorilor meteorologice.
"Zone extinse din Orientul Mijlociu, Asia Centrală și China, Noua Zeelandă, Africa de Nord și Cornul Africii" au stabilit, de asemenea, un nou record anual, conform C3S.
- "Consecințe devastatoare" -
Pe lângă temperaturi, planeta a suferit o avalanșă de evenimente extreme, amintește raportul: inundații istorice în Pakistan după un val de căldură excepțional de primăvară, valuri de căldură și mega-incendii de pădure în Europa de Vest, canicule estivale inclusiv în centrul și estul Chinei, inundații devastatoare în Nigeria, secetă în Cornul Africii și altele.
Pe de altă parte, din cauza La Nina, estul Australiei a cunoscut temperaturi relativ mai reduse comparativ cu valorile medii și ploi foarte abundente.
În regiunea polară sudică, "întinderea de gheață a mării Antarcticii a atins un nivel record sau cvasirecord", după ce a atins în februarie 2022 "cel mai scăzut minim înregistrat vreodată în 44 de ani de observații satelitare".
"2022 a fost un alt an cu evenimente meteorologice extreme", ceea ce "arată că deja trăim consecințele devastatoare ale încălzirii globale", a comentat Samantha Burgess, șef adjunct al C3S.
Aceste concluzii "demonstrează în mod clar faptul că, pentru a evita cele mai grave consecințe, societatea va trebui să reducă urgent emisiile de carbon, dar și să se adapteze rapid la evoluția climei", a adăugat ea.
- "Haos climatic" -
Raportul confirmă previziunile Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), publicate în noiembrie și descrise atunci drept "cronica haosului climatic" de către secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Temperatura medie la nivel global în deceniul 2013-2022 este estimată cu 1,14 grade Celsius peste cea din era preindustrială.
Acordul de la Paris, încheiat în 2015 sub egida ONU, vizează limitarea încălzirii globale la mult sub 2 grade Celsius, dacă este posibil la 1,5 grade Celsius. În timp ce știința a dovedit că fiecare zecime de grad multiplică fenomenele meteorologice extreme, ținta mai ambițioasă de +1,5 grade Celsius a devenit obiectivul de "menținut în viață".
Pentru a realiza acest lucru, țările din întreaga lume trebuie să își atingă obiectivele de reducere a gazelor cu efect de seră.
Cu toate acestea, în 2022, concentrațiile de dioxid de carbon (CO2) înregistrate în atmosferă au atins un nou record de "417 părți per milion (ppm)" cu o creștere anuală "de aproximativ 2,1 ppm, o rată similară cu cea din ultimii ani", a notat programul european.
Concentrațiile de metan, cu o capacitate de încălzire mai intensă dar mai scurtă, sunt în prezent la 1894 părți per miliard (ppb). Acestea au crescut "cu aproape 12 ppb, ceea ce înseamnă că sunt superioare mediei, însă inferioare recordurilor din ultimii doi ani", a precizat C3S.