Clima și migrația - principalele teme din ultima zi a summitului G7 din Sicilia
-
27 Mai 2017 15:09
Clima și migrația sunt principalele teme în legătură cu care se așteaptă un răspuns astăzi, în ultima zi a summitului G7 din Sicilia. Liderii lumii nu au reușit să se pună de acord în privința celor două subiecte și vor avea astăzi noi discuții.
Reuniunea din orașul italian Taormina se desfășoară pe fondul unor ample măsuri de securitate. A doua zi de summit, la Taormina, a început cu primirea celor 5 lideri africani din Etiopia, Kenya, Nigeria, Niger și Tunisia, în speranța că se vor crea noi colaborări - după cum a subliniat gazda evenimentului, premierul Paolo Gentiloni.
Clima și migrația, sunt două teme de criză asupra cărora nu s-a ajuns la o concluzie. Aceasta și din cauza dezacordurilor de păreri dintre lideri: de o parte, sunt cei 6, care susțin importanța Acodului de la Paris, din 2015, în lupta împotriva modificărilor climatice, iar de cealaltă parte, singur, președintele Donald Trump, care încă nu a luat o decizie. Și asupra migrației, chiar dacă există un acord în privința gestionării și controlului fluxului de migranți, liderul american pare să aibă încă rețineri.
Declarația comună, semnată de cei 7 lideri, va fi anunțată într-o conferință de presă, de premierul italian Paolo Gentiloni. Liderul de la Casa Albă - potrivit Agenției ANSA - refuză să se întâlnească cu jurnaliștii, poate și din cauza ginerului său, Jared Kushner, care este cercetat de Biroul Federal de Investigații, pentru legăturile sale cu Rusia.