Circulație îngreunată pe Transalpina, în zona Pasului Urdele
-
07 August 2017 11:59
Circulația rutieră pe DN 67 C - Transalpina - se desfășoară cu dificultate, luni, în zona Pasului Urdele, unde șoseaua a fost acoperită de pietre și pământ căzute de pe versanți din cauza ploilor.
Potrivit CNAIR, în urma ploilor abundente căzute în noaptea de duminică spre luni pe partea carosabilă au fost aduse cantități mari de pietre și pământ de pe versanți, iar pentru curățarea șoselei intervin angajații districtului Rânca, cu un buldoexcavator.
Și la acestă oră, în zonă sunt ploi puternice, iar șoferilor li se recomandă să circule cu atenție pe sectorul respectiv de drum și să respecte restricțiile instituite și semnalizarea rutieră temporară.