Circulația pe drumul de ocolire a orașului Ungheni va fi deschisă începând cu 31 octombrie

  • 01 Octombrie 2017 15:27
Circulația pe drumul de ocolire a orașului Ungheni va fi deschisă începând cu 31 octombrie

Circulația pe drumul de ocolire a orașului Ungheni va fi deschisă începând cu 31 octombrie curent, iar segmentele traseului Chișinău – Ungheni, aflate în proces de reabilitare urmează a fi finalizate până la finele primului semestru al anului 2018. O decizie în acest sens a fost luată în urmă vizitei de astăzi în zona șantierului de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, de comun acord cu reprezentanții companiilor antrenate reabilitarea drumului.

Documentându-se cu starea lucrurilor la cele patru segmente de traseu cu o lungime totală de peste 91,5 km, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, a constatat că lucrările sunt efictuate cu abaderi serioase de la graficile stabilite în contracte, fapt care a dus la compromiterea contractelor respective. Analizând starea lucrurilor, vicepremierul a constatat că progresul lent în realizarea lucrărilor se datorează termenului îndelungat de elaborare a detaliilor de execuție de către antreprenori, modificărilor în proiectele tehnice din cauza executării necalitative  a acestora, neachitarea la timp de către antreprenori a materialelor contractate, etc. ”Cu toate acestea, o parte de vină revine și instituțiilor naționale, implicate la diferite etape în eliberarea licențelor sau autorizațiilor, prezentarea diferitor informații, etc. Pentru a reduce la minim procesul biurocratic și factorul uman secundar, care nu este implicat în proces, să creăm o echipă mobilă de experți, care vor monitoriza și acorda tot suportul necesar antreprenorilor la executarea prevederilor contractuale”, a punctat ministrul Economiei și Infrastructurii.

Octavian Calmîc a mai menționat că încă o problemă, care stopează procesul de realizare a contractelor de reabilitare a drumurilor constă în lipsa companiilor naționale, capabile să ofere servicii de calitate, conform standardelor europene, antreprenorilor principali. O altă problemă, care tergiversează procesul realizare a contractelor din domeniul drumurilor, în opinia vicepremierului Octavian Calmîc, este atitudinea revervată finanțatorilor europeni față de țara noastră după cazurile de corupție sau favorizare a unor agenți economici, depistate în ultimii ani. ”La moment, am reușit să restabilim relațiile cu partenerii de dezvoltare, dar mai avem nevoie de timp, ca prin fapte concrete să demonstrăm că putem colabora pe principii moderne, utilizând procese transparente în lucru”, a menționat Octavian Calmîc.

În context, vicepremierul a punctat că primul test este deschiderea la 31 octombrie curent, a circulației pe centura de ocolire a orașului Ungheni, proiect finanțat din grantul Comisiaei Europeane în valoare de peste 11 milioane de euro. Potrivit ministrului Calmîc, realizarea acestui proiect este extrem de importantă pentru Republica Moldova, deoarece va scurta cu circa 20 km drumul până la Vama Sculeni și la noul pod peste Prut, proiect preconizat spre realizare în colaborare cu România în zona comunei Zagarancea. Plus la toate, centura va micșora esențial circulația transportului de tranzit prin municipiul Ungheni.

Analizând mersul lucrărilor efectuate de companiile ”Evrascon” din Azrbaidjan (două segmente de drum cu o distanță totală de circa 40 km) și OHL ZS din Cehia (două segmente de circa 50 km), ministrul Calmîc a menționat că pe parcursul ultimelor 30 de zile au fost înregistrate progrese în realizarea lucrărilor, dar sunt necesare eforturi considerabile ca până la perioada rece a anului să fie realizat un volum cât mai mare de lucrări. ”Anul acesta trebuie pregătit terenul pentru sezonul viitor, când până în luna iunie 2018, porțiunile de drum aflate în proces de reabilitare să fie finisate sută la sută. Acesta este un obiectiv comun și el trebuie realizat calitativ și fără rețineri”, a punctat vicepremierul Calmîc.

În scopul impulsionării procesului de realizare a contractelor, în prima decadă a lunii octombrie la Chișinău vor fi organizate consultări a conducerii MEI cu bourd-urile celor două companii, în urma cărora vor fi discutate toate problemele existente, elaborate soluțiile de depășire a acestora și stabiliți termenii exacți de dare în exploatare a fiecărui segment de drum, aflat în proces de reabilitare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău