Circa 4 400 de bărbați au primit anul trecut indemnizații paternale
-
08 Februarie 14:30
Circa 4 400 de bărbați au primit anul trecut indemnizații paternale.
Contactată de MOLDPRES, Tatiana Pulbere, șefa Direcției indemnizații pentru familiile cu copii din cadrul CNAS, a menționat că dreptul la indemnizația paternală este acordat tatălui asigurat în sistemul public de asigurări sociale, angajat în baza contractului individual de muncă sau aflat în raport de serviciu în baza actului administrativ. De aceasta pot beneficia și liber-profesioniștii ce practică o activitate în sectorul justiției.
„Indemnizația paternală este oferită pentru îngrijirea copilului nou-născut sau adoptat. Pentru a primi prestația socială, tatăl copilului nou-născut sau adoptat trebuie să confirme un stagiu total de cotizare de cel puțin trei ani sau de cel puțin nouă luni, realizat în ultimele 24 de luni premergătoare datei nașterii copilului, îar în cazul adopției – datei încuviințării adopției. De asemenea, este necesar ca acestuia să i se acorde, la cerere, concediu paternal la toate unitățile în care desfășoară activități în primele 12 luni de la data nașterii copilului, iar în cazul adopției – de la data încuviințării adopției. Pentru tatăl liber-profesionist, ce practică activitate în sectorul justiției, indemnizația paternală se acordă fără condiția aflării în concediu paternal”, a afirmat Tatiana Pulbere.
Beneficiarul urmează să solicite stabilirea indemnizației paternale în termen de 12 luni de la data nașterii copilului, iar în cazul adopției copilului - în termen de 12 luni din data încuviințării adopției.
„Indemnizația paternală se acordă pentru о perioadă de până la 15 zile calendaristice. Aceasta poate fi oferită integral sau divizată în două sau trei perioade, fiecare câte cel puțin cinci zile calendaristice. Începînd cu 1 iulie 2025 au fost operate unele modificări în cadrul normativ prin care este reglementat, că în cazul copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină, tatăl copiilor beneficiază de dreptul la indemnizație paternală pentru fiecare copil. Cuantumul plății constituie 100% din venitul mediu lunar asigurat realizat la toate unitățile în ultimele trei luni premergătoare lunii nașterii copilului, iar în cazul adopției – în ultimele trei luni calendaristice premergătoare lunii încuviințării adopției copilului, venit din care, la data stabilirii indemnizației, au fost calculate și plătite contribuții de asigurări sociale”, a spus Tatiana Pulbere.
Plata indemnizației paternale se efectuează pentru fiecare fracțiune de concediu paternal de care beneficiază tatăl copilului.
„Este foarte important ca tăticii să cunoască toți pașii ce urmează a fi realizați pentru a primi indemnizația, astfel încât să aibă parte de aceste beneficii sociale”, a adăugat Tatiana Pulbere.
În Republica Moldova, indemnizația paternală se acordă începând cu anul 2016. Acordarea indemnizației urmărește participarea echitabilă a părinților în procesul de creștere și îngrijire a copilului.

