Circa 270 de șoferi au fost amendați, într-o zi, pentru depășirea limitei de viteză
-
08 Iunie 2018 14:02
Aproape 270 de șoferi au fost amendați ieri pentru depășirea limitei de viteză pe traseul Hâncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, comunică MOLDPRES.
Natalia Golovco, ofițer de presă la Inspectoratul Național de Patrulare, a precizat că inspectorii de patrulare au efectuat o operațiune pe traseul menționat, unde au utilizat aparate de măsurare a vitezei.
În urma acțiunii desfășurate, 268 de șoferi au fost depistați încălcând regimul legal de viteză. Din numărul total, mai mult de 50% de șoferi au depășit viteza cu până la 20 de km/h. Pe lângă faptul că au depășit limita legală de viteză, 31 dintre ei au admis și alte încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere, iar un șofer se afla în stare de ebrietate.
Potrivit legislației, șoferii care depășesc limita legală de viteză sunt sancționați contravențional cu amendă de până la 1500 de lei cu aplicarea a cinci puncte de penalizare.