Cipru blochează adoptarea de noi sancțiuni împotriva Belarusului
-
10 Septembrie 2020 09:12
Cipru a blocat adoptarea de către UE a unor noi sancțiuni împotriva Belarusului, cerând ca măsuri comparabile să fie luate mai întâi împotriva Turciei în criza din Mediterana de Est, a informat miercuri AFP, citând surse europene, scrie Digi24.ro
Miniștrii europeni ai afacerilor externe și-au dat acordul în august pentru sancționarea responsabililor pentru reprimarea mișcării de protest din Belarus împotriva președintelui Aleksandr Lukașenko. Consiliul UE a stabilit o listă de nume împotriva cărora urmau să fie instituite interdicții de intrare pe teritoriul comunității europene și măsuri de înghețare a averilor, relatează Digi24.ro
Potrivit unor surse diplomatice, lista conține în prezent în jur de 40 de nume. Dar potrivit acestor surse, Cipru a transmis, în cadrul unei reuniuni care a avut loc miercuri, că nu poate să-și dea încă acordul pentru sancțiunile împotriva Belarus, ceea ce blochează adoptarea de astfel de măsuri, care necesită unanimitate.
Această opoziție este legată de solicitarea Ciprului ca UE să adopte sancțiuni împotriva unor persoane din Turcia, pentru rolul lor în decizia ca această țară să procedeze la foraje de explorare în Mediterana de Est, ceea ce a dat naștere unor vii tensiuni în zonă. În prezent, numai două persoane sunt vizate de sancțiuni.
Unele țări sunt însă rezervate în privința listei propuse de Cipru, a declarat o sursă diplomatică.
Grecia și Cipru sunt în prima linie a disputei cu Turcia, care revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă maritimă considerată de Atena în aria sa de suveranitate. Apariția, pe 10 august, a unei nave de prospectare seismică turcă în apele revendicate de Atena a dus la o escaladare a tensiunilor.
Sancțiunile vor fi discutate cu prilejul viitoarei reuniuni a miniștrilor europeni de externe programată la 21 septembrie. Relațiile cu Turcia vor fi și ele pe agenda summitului UE prevăzut să aibă loc trei zile mai târziu, pe 24 și 25 septembrie.
Sursa:Digi24.ro