Cioloș: În Guvernul pe care l-am condus nu am avut ”elefanți” ascunși
-
06 Februarie 2017 13:35
Fostul premier Dacian Cioloș a afirmat luni că în Guvernul pe care l-a condus modificarea Codului penal și a celui de procedură penală s-a făcut transparent, "cu toate avizele și după lungi discuții argumentate", și nu au existat nici "elefanți ascunși între articole", scrie Agerpres..
"Nu s-a făcut nimic pe ascuns pentru că nu aveam ce și de ce să ascundem. Proiectul de ordonanță prezentat de doamna ministru Raluca Prună a avut avizul CSM încă din 12 mai, cu câteva zile înainte de adoptare. (...) Urgența a fost clar argumentată și era justificată de deciziile Curții Constituționale și de faptul că Parlamentul nu avansa deloc cu adoptarea numeroaselor proiecte legislative de modificare a Codurilor pentru a le pune în acord cu zeci de decizii ale Curții Constituționale, deși exista o urgență cerută de sistemul judiciar pentru a pune capăt instabilității legislative", a scris Cioloș, pe Facebook.
El a precizat că o mare parte dintre modificările pe care Guvernul le-a operat atunci în Codurile penale au fost preluate de la Comisiile juridice din Parlament.
"Nu am avut 'elefanți' ascunși între articole și nici nu aveam de apărat de justiție șefi de partid, clienți sau sponsori politici. Textul a fost rediscutat în detaliu cu CSM, Înalta Curte de Casație și Justiție și cu Ministerul Public. Singurul obiectiv era de a servi interesul cetățenilor care mergeau în instanțe și interesul magistraților care se confruntau cu întârzieri în procese. În concluzie, cele două ordonanțe au fost adoptate de două Cabinete diferite, din rațiuni diferite și în moduri diferite", a explicat Cioloș.
Acesta a apreciat intenția Executivului Grindeanu de a aduce "un plus de transparență" asupra modului în care au fost aprobate cele două ordonanțe, dar a respins "orice încercare de a pune semnul egalității" între ele.
"Nu voi comenta prea mult calitatea dezbaterilor din cele două Cabinete. Aș sublinia doar că în Guvernul pe care l-am condus dezbaterile interne erau firești, de substanță, ample, uneori contradictorii, dar întotdeauna susținute de argumente și având în vedere, în primul rând, interesul public. Miniștrii știau ce acte normative sunt adoptate", a mai spus fostul premier.