Cine sunt protagoniștii scandalului „Insulina” (Mold-Street)
-
28 Iulie 2019 18:24
Scandalul iscat de achiziția preparatului Strim, biosimilar al insulinei, produs de compania ucraineană Farmak se extinde și a dus la o serie de acțiuni care se pot finaliza și cu dosare penale.
Astfel două persoane au fost audiate la Procuratura Anticorupție, după ce vineri, 26 iulie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat percheziții la Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS) și sediul firmei Esculap-Farm SRL, contractate de stat pentru livrarea preparatului Strim, precizează Mold-Street.com
Cine sunt suspecții
Este vorba despre Ivan Antoci, directorul CAPCS, care deja a fost demis din funcție de ministra Sănătății, și Jan Sîli, director medical al Esculap-Farm SRL.
Ivan Antoci este singura persoană cu statut de învinuit pe dosarul penal care investighează modul în care s-a desfășurat, la sfârșitul anului trecut, achiziția pentru procurarea insulinei. Potrivit Zdg.md, CNA a ridicat în cadrul perchezițiilor toate documentele din dosarul privind respectiva achiziție a biosimilarului insulinei.
Pe de altă parte Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a suspendat pe 25 iulie 2019, "certificatul de înregistrare în Republica Moldova a produsului medicamentos Strim (soluție injectabilă 100 UI/ml 10 ml N1 (DCI: Insulinum glarginum), deținător/producător Farmak, Ucraina)".
Motivul? "În legătură cu faptul că numărul de raportare a reacțiilor adverse la acest medicament a crescut progresiv, totodată, fiind raportate reacții adverse grave".
AMDM spune că va continua monitorizarea activă a siguranței și eficienței acestuia, cu finalizarea controlul calității produsului biosimilar.
70 de cazuri cu diverse complicații
Secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlcă, susține că au fost înregistrate deja 70 de cazuri cu diverse complicații la pacienții care-și administrează insulină, după ce au utilizat preparatul Strim.
Totodată el afirmă într-un interviu pentru Europa Liberă că licitația de la finele anului 2018 de achiziție a preparatului a fost una defectuoasă.
"Intenția a fost într-un fel nobilă, în ghilimele, pentru anumite persoane cu interese, de a asigura toți pacienții cu diabet zaharat cu preparate de insulină", afirmă acesta.
Licitația defectuoasă
Totodată oficialul pasează responsabilitatea pe Agenția Medicamentului "care a înregistrat, fără studii, acest preparat, care i-au dat lumină verde de acces pe piața din Republica Moldova".
"Ministerul Sănătății nu face licitații. Ministerul Sănătății nu a fost responsabil de înregistrarea lui. Or, Agenția Medicamentului nici nu se supune Ministerului Sănătății. AMED se supune direct Guvernului", spune Gîlcă.
Oficialul susține că acest preparat ce se folosește limitat pe piața din Ucraina (3-4% din piață) "a trecut o anumită expertiză farmaceutică, dar nu există studii și nu este certificat la nivel de Uniune Europeană".
În același timp, la finele anului trecut Ministerul Sănătății susținea că medicamentul biosimilar de insulină glargin (Strim este de acest tip), "a fost înregistrat de către EMA (European Medicines Agency n.r.) în ianuarie 2018, iar în Republica Moldova trebuie efectuată o procedură simplificată de înregistrare a medicamentelor care deja au trecut prin autorizări și teste în UE".
Oferta Esculap a fost cea mai ieftină
Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS), care a desfășurat procedura de achiziție publică a "analogilor de insulină”, susține că licitația de la finele anului trecut s-a desfășurat "în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare, fiind verificată și aprobată de către Instituțiile abilitate în domeniu.fără încălcări".
Astfel, până la termenul limită de depunere a ofertelor (30.11.2018, ora 14:00), pentru poziția Insulinum glarginum cu DOZA – 100 UI/ml 3 ml au fost prezentate 4 oferte, una din care era preparatul Strim al companiei Farmak din Ucraina, iar celelate trei preparatul Lantus® SoloStar® produs de Sanofi-Aventis din Germania.
"Evaluarea a avut loc per poziție, conform criteriului – la cel mai mic preț fără TVA, cu corespunderea tuturor cerințelor și a fost desemnată câștigătoare oferta Esculap-Farm SRL care a ofertat un produs autorizat conform Nomenclatorului de Stat al Medicamentelor din Republica Moldova și la un preț mai mic cu 39,10% comparativ cu prețul contractat pentru anul precedent pentru poziția Insulinum glarginum", explică CAPCS.
Pe de altă parte prețul a fost mai mic cu 16,7% decât a celui mai apropiat concurent.
Cine sunt producătorii și furnizorii
Compania Esculap-Farm care a câștigat licitația, are un capital social de 1.388.894 lei și aparține omului de afaceri Oleg Sîli, care este și proprietar al rețelei de farmacii Apoteka, dar și a altei companii din domeniul farmaceutic - Willow SRL. Ambele companii participă și câștigă licitații de furnizarea a medicamentelor.
Oficial, producător al preparatului Strim este compania ucraineană Farmak, care îl livrează pe piața internă din țara vecină cu denumirea Aylar. Acesta însă este produs, conform informațiilor de pe prospectul preparatului, de compania indiană Biocon Limited.
Farmak este unul dintre cei mai mari producători și distribuitori de medicamente în Ucraina. Compania are o cotă de 6,1% din piața farma din Ucraina (estimată în 2018 la 3,1 miliarde de dolari), iar în anul 2018 a obținut un profit de 1,05 miliarde hrivne (circa 41,2 milioane de dolari).
Compania este deținută prin două companii din Cipru și Olanda, de femeia de afaceri Filea Gebrovskaia (în imagine), președintele Consiliului de Administrație al Farmak și una dintre cele mai bogate ucrainence.
Cât despre producătorul din India, Biocon Limited, acesta este cea mai mare companii de biofarmaceutice din India și una dintre cele mai mari din lume. A fost fondată în 1978, de Kiran Mazumdar-Shaw, averea căreia este estimată la 2,7 miliarde de dolari de Forbes.
Biocon a devenit prima companie care a obținut aprobarea de la USFDA (SUA) pentru două biosimilare diferite de medicamente utilizate în anumite tratamente pentru cancer, intrând astfel cu succes în piața profitabilă a biosimilarilor din SUA și atrăgând atenția investitorilor.
De notat că preparatul biosimilar Insulinum glarginum, produs de Biocon a fost autorizat pe piețele locale de autoritățile farmaceutice din țări precum Japonia sau Mexic.