Cine poate solicita suspendarea temporară a măsurilor de carantină pe teritoriul României

  • 07 Septembrie 2020 15:06
 Cine poate solicita suspendarea temporară a măsurilor de carantină pe teritoriul României

Cetățenii români și străini, care se află pe teritoriul Republicii Moldova și intenționează să călătorească în România, pot solicita suspendarea temporară a măsurii de carantină și prin e-mail, agresându-se Centrelor Județene de Conducere și Coordonare a Intervențiilor competente teritorial. Înainte de adresarea acestei solicitări, cetățenii străini trebuie să se asigure că se încadrează în excepțiile de la măsura interzicerii intrării în România, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României în Republica Moldova, procedura de solicitare temporară a măsurilor de carantină pe teritoriul României este valabilă doar pentru situațiile care nu se încadrează în exceptările de la carantină, prevăzute în Hotărârea din 21 iulie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, articolul 3. Cetățenii care se încadrează în respectivele excepții nu trebuie să mai efectueze niciun demers suplimentar.

Prin urmare, procedura se aplică doar: pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții sau tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării etc. Poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină pe baza documentelor justificative.

Procedura de întocmire a cererii de exceptare de la măsura carantinei și documentele necesare se găsesc aici. Cererea, cu documentele anexate, se transmite în funcție de punctul de trecere a frontierei utilizat. Pentru vama Sculeni (jud. Iași), la [email protected]; pentru vama Albița (jud. Vaslui), la [email protected], iar pentru vama Galați (jud. Galați), la [email protected].

Ambasada României în Republica Moldova face apel la responsabilitate și roagă eventualii solicitanți să verifice înainte de a transmite e-mailul cu solicitarea, dacă, și în ce excepții se încadrează.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
8
Fri
8
Sat
7
Sun
4
Arhivă Radio Chișinău