Cine este Dimitri Patrușev, numit președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică

  • 20 Iulie 2018 09:35
Cine este Dimitri Patrușev, numit președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică

Ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patrușev, care a fost numit în funcția de președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, a studiat economie și finanțe, însă a absolvit și Academia Biroului Federal de Securitate (FSB) de la Moscova, potrivit informațiilor publice.

Oficialul rus a activat în perioada 1999-2002 în cadrul Ministerului Transporturilor, iar, ulterior, în cadrul băncii VTB, cu capital majoritar de stat, precum și în funcții de conducere în cadrul băncii Rosselhozbank. Începând cu 2016, a fost membru al Consiliului de directori al Gazprom și acționar al companiei. Dmtri Patrușev a devenit ministru al Agriculturii la 18 mai curent. 

În același timp, datele biografice arată că Patrușef este fiul lui Nikolai Patrușev, care a fost director al FSB-ului în perioada 1999-2008, înlocuindu-l pe Vladimir Putin care deținea această funcție. Nicolai Patrușev a fost timp de mai mulți ani, începând cu 2008, secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse. 

Menționăm că premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat, ieri, decretul de numire în funcția de președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică pe Dmitri Patrușev. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
17,18
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,61 m/s
Fri
21
Sat
23
Sun
24
Mon
23
Tue
24
Arhivă Radio Chișinău