Cine este avocatul reținut pentru atac raider la cea mai mare bancă din R.Moldova (Mold-street)

  • 07 Noiembrie 2019 11:53
Cine este avocatul reținut pentru atac raider la cea mai mare bancă din R.Moldova (Mold-street)

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au anunțat că au reținut un avocat într-un dosar de spălare de bani și sustragere în proporții deosebit de mari, după ce acesta s-a predat benevol organelor de drept.

"Mai exact, avocatul este suspectat că, împreună cu persoane interesate, ar fi trucat procedura de alegere în organele de conducere a băncii a unor persoane cu scopul de a prelua controlul asupra unor acționari. Scopul acestuia, potrivit materialelor cauzei penale, ar fi fost obținerea de beneficii materiale. Astfel, prin dobândirea ilicită a bunurilor altor persoane, acesta a cauzat daune în proporții deosebit de mari acționarilor băncii", se arată într-un comunicat al CNA.

Potrivit Mold-street.com, este vorba de avocatul Ion Dorogoi, care în anul 2013, ar fi făcut parte dintr-un grup de persoane afiliate afaceristului Veaceslav Platon, care au participat la atacul raider asupra acționarilor Moldova Agroindbank.

Atacul de atunci s-a finalizat cu preluarea controlului asupra unor pachete importante de acțiuni ale băncii de către firme și persoane în spatele cărora s-ar fi aflat Veaceslav Platon.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău