Cine e în spatele atacului cu drone de la Kremlin. Imaginile, desprinse din manualul sovietic al operațiunilor sub steag fals - ISW
-
04 Mai 2023 10:41
Analiștii Institutului pentru Studierea Războiului sunt de părere că este foarte probabil ca Rusia să fi organizat atacul asupra Kremlinului, încercând să aducă războiul mai aproape de publicul intern rus și să creeze condițiile pentru o mobilizare mai largă a societății, scrie defenseromania.ro.
Două drone care se îndreptau spre cupola de la Kremlin, deasupra căreia flutură steagul Federației Ruse - o imagine care pare cusută cu ață albă, în care sunt înghesuite simbolurile puterii de stat a Rusiei: Palatul Senatului de la Kremlin, steagul care flutură pe cupolă, pregătirile pentru parada de 9 mai, cu tribunele în culorile drapelului Federației Ruse.
ISW arată câteva semne că „atacul cu dronă”, de care Ucraina este acuzată de Moscova, ar fi putut fi efectuată chiar de Rusia și „înscenată cu atenție”:
În primul rând, spațiul aerian al Moscovei este închis. Autoritățile ruse au luat recent măsuri pentru a consolida capacitățile de apărare aeriană ale Rusiei, în special în Moscova. Prin urmare, este extrem de puțin probabil ca două drone să pătrundă în mai multe straturi de apărare aeriană și să explodeze sau să fie doborâte chiar deasupra Kremlinului - și într-un mod care să fie surprins cinematografic, din unghiuri impresionante.
Anterior, imaginile satelitare din ianuarie 2023 au arătat că autoritățile ruse desfășoară sisteme de apărare aeriană Pantsir lângă Moscova pentru a crea mai multe cercuri de apărare aeriană în jurul orașului. Prin urmare, un atac, care ar fi ajuns atât de aproape de Kremlin și nu ar fi fost detectat și distrus din timp de un astfel de echipament de apărare aeriană, ar fi o „rușine semnificativă pentru Rusia”.
În al doilea rând, „răspunsul imediat, concertat și coordonat” al Kremlinului la incident indică faptul că atacul a fost pregătit pe plan intern. Dacă atacul cu drone ar fi fost organizat de Ucraina sau alți sabotori, ar fi fost o surpriză, iar reacția oficială a Rusiei ar fi putut fi „mult mai dezorganizată” la început. Mărturie stau cazurile anterioare, când Kremlinul nu a reușit să ofere un răspuns informațional rapid la alte umilințe militare, precum cele de la Balaklya, din septembrie sau în Herson, în noiembrie.
Rusia a organizat acest incident pentru publicul intern, cu puțin timp înainte de Ziua Victoriei pe 9 mai, pentru a prezenta războiul ca fiind unul existențial. Kremlinul ar putea folosi atacul pentru a justifica fie anularea, fie reducerea în continuare a sărbătorilor de 9 mai și a prezenta războiul din Ucraina ca o presupusă amenințare directă la adresa Rusiei. ISW a avertizat anterior că Rusia face o serie de pași pentru a prezenta războiul din Ucraina ca existențial și pentru a pregăti societatea rusă pentru o mobilizare mai largă.
Unii naționaliști ruși au folosit momentul pentru a cere escaladarea acțiunilor Rusiei în război (deși Federația Rusă nu are potențialul militar pentru acest lucru, potrivit analiștilor ISW).
Analiștii ISW notează că decidenții de la Kremlin ar putea plănui să desfășoare alte operațiuni de „steagul fals” și să crească dezinformarea înaintea unei contraofensive ucrainene pentru a crește sprijinul intern pentru război, avertizează experții ISW.