Cine a depus cereri la AEE pentru a obține finanțare pentru proiecte de eficiență energetică

  • 03 August 2020 14:47
Cine a depus cereri la AEE pentru a obține finanțare pentru proiecte de eficiență energetică

Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) anunță încheierea apelului de propuneri de proiecte nr. 7, ce vizează proiecte în domeniul surselor de energie regenerabilă, privind promovarea tehnologiilor de valorificare a energiei solare prin finanțarea proiectelor. 

Potrivit unui comunicat al AEE, apelul a vizat implementarea tehnologiilor care transformă energia solară în energie electrică în vederea alimentării cu energie a obiectivelor aflate în proprietatea/gestiunea solicitantului de finanțare, precum și cele care transformă energia solară în energie termică în vederea preparării apei calde menajere, ce urmează a fi utilizată direct sau prin stocarea acesteia pentru a fi utilizată în cadrul obiectivelor aflate în proprietatea/gestiunea solicitantului de finanțare.

Apelul a fost deschis la 27 iulie 2020, iar evaluarea propunerilor de proiect a fost bazată pe principiul „Primul venit - primul servit”. Bugetul alocat apelului de proiecte a fost de 650 000 lei.

În cadrul apelului au fost depuse 9 cereri de finanțare:

1. Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1, mun. Chișinău;

2. Primăria or. Nisporeni;

3. Primăria com. Risipeni, r. Fălești;

4. Primăria com. Tohatin, mun. Chișinău;

5. Primăria or. Telenești;

6. Primăria s. Volintiri, r. Ștefan Vodă;

7. Primăria s. Gura Galbenei, r. Cimișlia;

8. Consiliul Raional Edineț;

9. Primăria s. Telița, r. Anenii Noi.

Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău