Cinci deputați din Legislativul de la Chișinău participă la sesiunea de iarnă a APCE

  • 25 Ianuarie 2021 13:33
Cinci deputați din Legislativul de la Chișinău participă la sesiunea de iarnă a APCE

Cinci deputați din Legislativul de la Chișinău participă la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) care se desfășoară în perioada 25-28 ianuarie, la Strasbourg.

Delegația este condusă de socialistul Vlad Bâtrâncea și în componența acesteia mai sunt Mihai Popșoi de la PAS, Liviu Vovc de la Platforma DA, democrata Monica Babuc și încă un socialist – Gaik Vartanean.

In cadrul Sesiunii membrii delegației vor participa la alegerea Secretarului general al APCE și Secretarului general adjunct al Consiliului Europei, precum și a doi judecători la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, informează Parlamentul într-un comunicat.

Printre subiectele incluse pe ordinea de zi a sesiunii se numără dezbaterile cu privire la independența judecătorilor în Polonia și în Rep. Moldova și cu privire la implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

În marja sesiunii, delegația deputaților de la Chișinău va avea o întrevedere cu nou-desemnatul coraportor al Comisiei de Monitorizare a APCE pentru Republica Moldova, Pierre-Alain Fridez, reprezentant al Elveției.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău