Cinci cetățeni ai Republicii Moldova, plasați în arest preventiv în Franța într-un dosar de omor

  • 04 Septembrie 2023 14:32
Cinci cetățeni ai Republicii Moldova, plasați în arest preventiv în Franța într-un dosar de omor

Cinci cetățeni ai Republicii Moldovei, cu vârste cuprinse între 28 și 45 de ani, originari din Bălți și Cahul, se află în arest preventiv în Franța, în dosarul omorului unui cetățean moldovean, îngropat în nordul Franței în septembrie 2021, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, autoritățile franceze au ridicat de la aceștia sute de cutii de țigări și sume importante de bani.

Totodată, oamenii legii au anunțat despre audierea unui alt bănuit în același dosar. Acesta este din Bălți și are  38 de ani. Așa cum potrivit legii Moldova nu-și extrădează proprii cetățeni, bănuitul a fost audiat la Chișinău de către autoritățile din Moldova și cele din Franța. Audierea acestuia a urmat expertizelor de ADN ale bănuitului, efectuate în Franța.

Acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul unei echipe comune de investigații create între organele de drept din ambele state. Potrivit autorităților din Moldova și Franța, omorul a fost comis în septembrie 2021. Victima de 29 de ani se întorcea din Belgia și accidentase automobilul pe care-l conducea. La locul accidentului, autoritățile franceze au confiscat din automobil țigări introduse ilegal, în valoare de circa 260 de mii de euro. Ulterior, superiorii victimei din organizația criminală „Chitaeț” i-ar fi cerut victimei suma respectivă de bani, în contul mărfii confiscate.

Conform IGP, printre cele cinci persoane arestate se numără și organizatorul omorului – persoana de încredere a hoțului în lege și lider al organizației criminale cu același nume „Chitaeț,” care era responsabilă și de acumularea banilor pentru organizație. Prin urmare, liderul organizației a fost anunțat în căutare și în acest dosar, suplimentar anunțării lui în căutare în 2020 pentru trafic de droguri, de procurorii PCCOCS. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
10,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:0,51 m/s
Sun
19
Mon
20
Tue
22
Wed
19
Thu
20
Arhivă Radio Chișinău