În urma decesului bunicului său, Ferdinand I, la 20 iulie 1927, Mihai a devenit rege al României la vârsta de 5 ani și 9 luni, în condițiile în care prințul Carol, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune.

Din cauza vârstei, prerogativele demnității regale au fost asumate între 1927-1930 de o Regență formată din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan (din 1 octombrie 1929, în urma decesului său, a fost numit Constantin Sărățeanu), și principele Nicolae, fratele lui Carol.

La 6 iunie 1930, principele Carol a revenit în țară. Guvernul a preluat puterile și prerogativele constituționale și, în virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regență, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003). La 8 iunie 1930, Parlamentul l-a proclamat pe Carol rege al României, sub numele de Carol al II-lea. Regele Mihai a redevenit prinț moștenitor, primind titlul de "Mare Voievod de Alba Iulia".