Cinci ani de închisoare pentru un executor judecătoresc, implicat în „laundromatul rusesc”
-
09 Iunie 2017 20:21
Executoarea judecătorească implicată în „laundromatul rusesc”, care acum un an fusese achitată de Judecătoria Buiucani, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice timp de zece ani.
Aceasta este acuzată de comiterea abuzului de serviciu, soldat cu urmări grave. Decizia a fost pronunțată vineri, 9 iunie, de către Curtea de Apel Chișinău, transmite IPN.
Procuratura Generală anunță că executoarea, activând în circumscripția camerei teritoriale a executorilor judecătorești Centru, a săvârșit abuz de serviciu la executarea ilegală a ordonanțelor emise de judecătoriile de sectoare, dar și de către judecătoriile raioanelor Comrat, Căușeni, Drochia, Ungheni, Telenești, precum și Judecătoria Economică de Circumscripție, inclusiv prin falsificarea ordonanțelor.
În intervalul martie 2011 – ianuarie 2014, în lipsa împuternicirilor, executoarea a acceptat cereri privind intentarea unor proceduri de executare ilegale de la persoane neîmputernicite în modul corespunzător, intentând mai bine de 40 de proceduri de executare. Este vorba și despre debitori nerezidenți ai Republicii Moldova, precum și care își au sediul în afara circumscripției camerei teritoriale Centru.
Contrar prevederilor legale, în lipsa informării debitorilor nerezidenți, fără a expedia scrisori recomandate cu aviz de primire, în lipsa asigurării transmiterii textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și fără publicarea în Monitorul Oficial a actului ce urma a fi comunicat, executorul judecătoresc a purces la efectuarea acțiunilor de executare silită.
Procurorii au mai stabilit că, în aceeași perioadă, prin intermediul filialei Centru BC „Moldinconbank” din Chișinău, instituție financiară a cărui acționar majoritar este Veaceslav Platon, condamnata a dispus încasarea mijloacelor bănești în mărime de peste 200 de miliarde de lei de la conturile corespondente ale băncilor din Federația Rusă în favoarea creditorilor nerezidenți.
Respectiva cauză penală a fost expediată în instanța de judecată încă în anul 2014.
Decizia Curții de Apel poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție.